Percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe la firma de pază de la ANAF și Ministerul Finanțelor!

Percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe la firma de pază de la ANAF și Ministerul Finanțelor!

Polițiștii din cadrul DGPMB efectuează, miercuri, percheziții la firma de pază și protecție SWAT Force International SRL, într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 5 milioane de lei. Cosmin Jieanu, directorul general al societății și acționar majoritar, ne-a declarat că nu poate da informații în acest moment.

Societatea asigură paza la cele mai mari hipermarketuri din Capitală și țară, precum si la instituții ale statului ca ANAF, Ministerul de Finanțe, Agențiile Fiscale din toate sectoarele Capitalei, potrivit paginii de Internet a societății Swat Force International. De asemenea, la Academia Română-Biblioteca Academiei.

Swat Force se ocupă și de securitatea informației, consultanță, asigură gardă de corp. Are 1500 de angajații.

Anchetatorii percheziționează  14 domicilii din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dolj şi Giurgiu. Au fost emise  nouă mandate de aducere. Sunt suspectate infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani. Persoanele sunt vizate ar fi făcut tranzacţii fictive prin intermediul unor societăţi comerciale cu comportament de tip “fantomă”, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

Persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Sectorului 3.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 DOCUMENT Comisia de la Veneția, palmă grea dată agaricilor care au anulat alegerile!

3 Surpriză! / Trei avioane Boeing 747 încărcate cu arme americane pentru Ucraina au aterizat la un important centru logistic

4 Amănunte care dau fiori despre Clanul Remmo

5 76 de milioane de oameni au văzut asta în 24 de ore...