Percheziţii DNA la IPJ Satu Mare/Șefii vor fi duși la AUDIERI

Percheziţii DNA la IPJ Satu Mare/Șefii vor fi duși la AUDIERI

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2013-2015.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare. Vizaţi sunt şeful IPJ, adjunctul său şi şeful SIF. Aceştia vor fi duşi la audieri la DNA Oradea.

În cursul zilei de 11 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 8 locații situate în județul Satu Mare, din care una este sediul unei instituții publice, iar restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare. Vizaţi sunt şeful IPJ, adjunctul său şi şeful SIF. Aceştia vor fi duşi la audieri la DNA Oradea.


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA