Percheziţii DNA în Bihor
UPDATE: Percheziţiile au loc la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi la sediile unor societăţi comerciale. Este vizat un procuror. Potrivit surselor citate, se efectuează cercetări cu privire la infracţiuni de abuz în serviciu şi luare de mită în legătură cu instrumentarea unor dosare.
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, comise în perioada 2009-2015.
În cursul zilei de marţi, 8 decembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiul Beiuş, judeţul Bihor, din care una este sediul unei instituții publice restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor.
Revenim cu detalii.