PERCHEZIȚII de AMPLOARE la Universitatea de MEDICINĂ

PERCHEZIȚII de AMPLOARE la Universitatea de MEDICINĂ

Procurorii şi poliţiştii fac, marţi, percheziţii la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Bucureşti, la sediile unor firme şi la locuinţele mai multor persoane suspectate de abuz în serviciu, dare sau luare de mită, în legătură cu atribuirea ilegală a unor contracte de achiziţii publice, infirmează Mediafax.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) arată, într-un comunicat de presă, că au loc 31 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, din Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Dâmboviţa, într-o cauză penală în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, luare de mită şi dare de mită.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că anchetatorii fac percheziţii şi la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, iar ceretările vizează modul de atribuire a unor contracte de achiziţii publice.

"Din probele administrate în cauză a rezultat că persoane aflate la conducerea unei instituţii de învăţământ superior din Bucureşti au atribuit contracte de achiziţie publică, cu încălcarea cadrului legislativ care reglementează sistemul achiziţiilor publice, unor societăţi comerciale deţinute sau controlate de oameni de afaceri aflaţi în cercul lor relaţional", a precizat PICCJ.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, şase persoane pe numele cărora au fost emise mandate de aducere urmează să fie duse la audieri.

Printre persoanele vizate în anchetă ar fi şi directorul general administrativ de la UMF Bucureşti, Dan Pahoni, suspectat că ar fi solicitat comisioane pentru contracte de achiziţii încheiate de UMF cu societăţi comerciale, au mai spus sursele judiciare citate.

Comunicatul Politiei Romane

Politistii specializati in investigarea criminalitatii economice efectueaza 32 de perchezitii pentru probarea activitatii infractionale a reprezentantilor unei institutii de invatamant superior din Bucuresti, care ar fi atribuit in mod illegal contracte de achizitii publice. Sase persoane urmeaza a fi conduse la audieri.

La data de 24 martie a.c., 75 de politisti de la Directia de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane si de la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti efectueaza 32 de perchezitii pe raza judetelor Prahova, Dambovita si Giurgiu si in municipiul Bucuresti.

Perchezitiile se desfasoara in cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ce vizeaza reprezentanti ai unei institutii de invatamant superior, din Bucuresti, banuiti ca ar fi comis ilegalitati cu ocazia atribuirii de contracte de achizitii publice.

Din cercetari a reiesit ca, cei in cauza ar fi atribuit contracte de achizitii publice pe fondul unor acte de coruptie, prin incalcarea legilor care reglementeaza acest domeniu de activitate, respectiv prin incredintare directa ori prin procedura simplificata de cerere de oferte, acelorasi operatori economici, aflati in cercurile lor de interese.

Astfel, achizitiile publice ar fi fost atribuite fara concurenta si transparenta si fara a fi respectat principiul eficientei utilizarii fondurilor alocate si cel al tratamentului egal intre operatorii economici.

Vor fi puse in executare 6 mandate de aducere, persoanele depistate urmand a fi conduse la audieri si dispunerea masurilor procedurale.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…