PERCHEZIŢII de AMPLOARE ale DNA în Bucureşti şi 3 judeţe/Fraude cu FONDURI EUROPENE

PERCHEZIŢII de AMPLOARE ale DNA în Bucureşti şi 3 judeţe/Fraude cu FONDURI EUROPENE

11 percheziții au loc luni dimineață în București și în județele Prahova, Cluj și Brașov la suspecți de frude cu fonduri europene, informează B1 TV. Procurorii DNA fac cercetări cu privire la infracțiuni îndreptate împotriva intereselor finaciare ale UE, comise în perioada 2011-2014.

Este vorba despre un contract cu fonduri europene a cărui valoare ajunge la 400 de milioane de lei. Proiectul viza modernizarea sistemului de epurare din Sibiu și Brașov.

Prejuduciul estimat în acest caz este de 7,7 milioane de lei

Comunicat DNA

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2011-2014.

În cursul zilei de 02 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul București și în județele: Prahova, Cluj și Brașov, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...