Pentru Ucraina, aderarea la UE este o 'chestiune de război sau de pace' (Dmitro Kuleba)

Pentru Ucraina, aderarea la UE este o 'chestiune de război sau de pace' (Dmitro Kuleba)

Aderarea Ucrainei la UE, în contextul invadării ţării de către Rusia, a devenit o "chestiune de război sau de pace", a estimat marţi ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba, relatează AFP.

"Ţin să subliniez că aderarea Ucrainei la UE este o chestiune de război sau de pace în Europa", a declarat Kuleba în cadrul unei conferinţe de presă de la Kiev alături de omologul său german Annalena Baerbock.

Potrivit lui Kuleba, "unul dintre motivele pentru care războiul a început este că (preşedintele rus Vladimir) Putin era convins că Europa nu are nevoie de Ucraina".

Dacă europenii pun capăt "ambiguităţilor lor privind perspectivele Ucrainei" la integrarea în UE, Moscova "va renunţa la tentativele sale de a prelua controlul asupra Ucrainei", a apreciat el.

Bruxellesul a anunţat că-şi va da în iunie avizul în privinţa obţinerii de către Ucraina a statutului de ţară candidată la UE.

Ministrul ucrainean şi-a exprimat satisfacţia privind "schimbarea de poziţie" a Berlinului în politica sa externă faţă de Moscova de la declanşarea invaziei din Ucraina de către Rusia pe 24 februarie.

"Aş vrea să mulţumesc Germaniei pentru că şi-a modificat poziţia într-un anumit număr de chestiuni", între care "politica tradiţională faţă de Rusia", a declarat Kuleba.

"Germania şi-a schimbat poziţia privind furnizarea de arme Ucrainei şi cancelarul (Olaf) Scholz a anunţat începutul unei noi politici faţă de Rusia", a subliniat ministrul, calificând drept "un moment de cotitură istoric" faptul că "Germania apără integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei".

El s-a declarat "recunoscător" Berlinului pentru că a susţinut instituirea unui embargo asupra petrolului rusesc.

"Înţelegem că a fost o decizie dificilă pentru Germania, dar ea a acceptat-o", şi-a exprimat el satisfacţia. Germania şi-a dat seama că era "imposibil să continue împreună cu Uniunea Europeană, care, pe de o parte, ne susţine, iar pe de alta finanţează maşinăria militară rusă (...) cumpărând petrol şi gaz ruseşti".

Kuleba s-a declarat de asemenea mulţumit pentru că a avut marţi "o conversaţie foarte substanţială privind armamentul, sancţiunile şi integrarea europeană a Ucrainei" cu Annalena Baerbock. Ministrul german de externe a efectuat marţi o vizită neanunţată în capitala Ucrainei, prima a unui membru al guvernului german de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.

Kuleba şi Baerbock s-au întâlnit anterior cu omologul lor olandez Wopke Hoekstra, precum şi cu Volodimir Zelenski, potrivit imaginilor difuzate de preşedinţia ucraineană.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!