Pentru Gorbaciov, ''războiul rece'' este declarat și riscă să degenereze în conflict armat
Un ''nou război rece'' între Rusia și SUA a fost declarat și ar putea degenera într-un conflict armat, a estimat joi primul și ultimul președinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, relatează AFP și Interfax.
''Astăzi nu se vorbește decât de sancțiuni ale Americii și Uniunii Europene împotriva Rusiei. Oare și-au pierdut complet capul? America în genere 's-a rătăcit în junglă' și ne trage și pe noi'', a deplâns Gorbaciov noile amenințări cu sancțiuni din partea Occidentului ca urmare a escaladării ostilităților în estul Ucrainei.
''Dacă ar fi să spunem lucrurilor pe nume, ea (America) ne-a angrenat deja într-un 'nou război rece', încercând să pună în aplicare în mod deschis ideea sa genială de a triumfa mereu'', a criticat Washingtonul fostul conducător sovietic în vârstă de 83 de an.
''Unde toate acestea ne vor duce? Războiul rece a fost deja declarat. Și mai departe? Eu nu sunt în măsură să declar astăzi cu certitudine că războiul rece nu se va transforma într-un adevărat război. Mă tem că ei (americanii) ar putea risca'', a afirmat părintele ''perestroika'', apreciat în Occident pentru rolul său în căderea zidului Berlinului în 1989.
Aceste declarații alarmiste din partea lui Mihail Gorbaciov intervin pe fondul crizei ucrainene și al deteriorării relațiilor între Rusia și Occident la un nivel fără precedent după căderea URSS în 1991.
Gorbaciov a salutat anterior alipirea Crimeii la Rusia, deoarece, astfel, în opinia sa, a fost corectată o greșeală din perioada URSS, scrie Interfax. În același timp, el a condamnat sancțiunile occidentale împotriva Rusiei.
Anul trecut, Gorbaciov făcuse apel la președinții Rusiei, Vladimir Putin, și SUA, Barack Obama să inițieze negocieri cu privire la Ucraina pentru soluționarea pașnică a conflictului.
După anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia și declanșarea în aprilie trecut a unui conflict care a făcut peste de 5.000 de morți în partea de est a Ucrainei, Washingtonul și Bruxellesul au adoptat mai multe etape de sancțiuni economice împotriva Moscovei.
Washingtonul a amenințat miercuri cu noi sancțiuni Rusia, afirmând că prețul de plătit va ''continua să crească'' dacă Moscova nu încetează să-i mai sprijine pe rebelii proruși din estul Ucrainei. AGERPRES