Pentru ce se citește acatistul Sfintei Filofteia. Rugăciunea care ajută la vindecarea bolilor

Pentru ce se citește acatistul Sfintei Filofteia. Rugăciunea care ajută la vindecarea bolilor

Sf. Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor şi a fetelor pe care le ajută să se căsătorească. Pe 7 decembrie se citește acatistul Sf. Filofteia. Acesta este făcător de minuni și ajută la vindecarea bolilor.

Sf. Filofteia, prăznuită pe 7 decembrie FOTO crestinortodox.ro

Sf. Filofteia, prăznuită pe 7 decembrie FOTO crestinortodox.ro

Acatistul Sf.Mucenițe Filofteia. Pentru ce se citește?

,,Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, în bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre.

Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filofteie preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Frică şi cutremur ne cuprinde pe noi, cei întunecaţi la minte, că nu ne pricepem de unde vom începe a-ţi aduce ţie laude, fecioară, sau care cântare îţi vom cânta, sau cu ce cununi te vom încununa.

Auzit-am, fecioară Filofteie, viaţa ta cea dumnezeiască, văzut-am şi minunile tale, şi îndulcindu-ne de facerile tale de bine ce arăţi nouă în toate zilele, credem şi îndrăznirii tale către Dumnezeu. Drept aceea, lui Hristos, Celui ce te-a mărit pe tine, din inimă Îi cântăm: Aliluia!

Viața Sfintei Filofteia

Sfânta Muceniţă Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de oraşul Târnovo (Veliko Târnovo din Bulgaria de astăzi), capitala Ţaratului (româno-)bulgar, într-o familie de ţărani. Este crescută în dreapta credinţă şi evlavie de mama sa, care moare când Filofteia era încă mică. Copila postea, asculta Scripturile, învăţa să-şi păzească neîntinată fecioria, iar mai presus de toate era foarte milostivă. Copila săvârşea cu statornicie şi răbdare toate faptele bune. După ce mama sfintei a murit, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia, astfel că o bătea şi o certa, pârând-o tatălui ei ca şi acesta să o certe.

Împărțea mâncare și haine

Cu toate acestea, tânăra fecioară nu se oprea din înfăptuirea binelui comunitar şi le împărţea săracilor şi flămânzilor hainele ei şi mâncarea pe care mama vitregă i-o dădea ca să o ducă la ţarină tatălui ei. Aflând de acţiunile ei şi văzând că le împărţea săracilor, tatăl ei este biruit de mânie şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosiţe ca să o bată până ce se va linişti. Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu şi, lovind-o, a rănit-o la un picior. Iar din această rană, sfânta, care avea 12 ani, a murit pe loc.

Rugăciune către Sf.Muceniță Filofteia

Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile. Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele. Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filofteie. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău. Ca Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Unde se află moaștele Sf. Filofteia

Documentele istorice arată însă că moaştele muceniţei au rămas la Târnovo şi sunt aduse în Ţara Românească numai după anul 1393, când ţaratul bulgar de la Târnovo a fost ocupat de către turci. Se pare că de aici sunt duse la Vidin, probabil până în anul 1396. Pentru a nu fi profanate, sunt dăruite domnitorului Mircea cel Bătrân (1386+1418), care le aşează în biserica domnească Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş, pe atunci catedrală mitropolitană, ctitorie a domnitorului Basarab I Întemeietorul şi Nicolae Alexandru, fiul său.

Blestemul Sf.Filofteia

Rămân acolo pană în anul 1893, când, datorită stării de degradare în care se află biserica, sunt mutate în biserica Sfântul Gheorghe, apoi în biserica Adormirea Maicii Domnului-Olari. În timpul primului război mondial sunt duse în paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti, apoi revin la Curtea de Argeş şi sunt găzduite în marea biserică ctitorită de Neagoe Vodă Basarab. Racla în care se odihnesc moaştele Sf. Filofteia, aflată în Curtea de Argeş, a fost restaurată în 2004 la Monetăria Statului. S-a drapat lemnul cu catifea roşie, s-au aurit piesele din argint, s-a reaurit capacul, s-au schimbat picioruşele de sprijin, confecţionate din aluminiu. În plus, s-au înlocuit bucăţile deteriorate din lemnul de chiparos. Meşterii de la Monetăria Statului au povestit că fost şocaţi când au găsit scris pe săculeţul care învelea moaştele un blestem. „Blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată moaştele Sfintei Cuvioase Filofteia!".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!