Pentru cei din afară înțelegerea Rusiei lui Putin - precum celei a comisariatelor comuniste și a țarilor înainte de ea - a fost întotdeauna o misiune dificilă, scrie în revista „Time” John Sipher, analist la Eurasia Center al Atlantic Council, care a lucrat 28 de ani în Serviciul Clandestin al CIA. Kremlinul investește resurse substanțiale ale statului ca să-și protejeze monopolul asupra puterii, să-și mascheze intențiile și să răspândească informați false.

Cetățenii ruși care au contestat narațiunile Kremlinului au fost amenințați, arestați sau uciși.

Recent, opozantul Kremlinului, Vladimir Kara-Murza , a primit 25 de ani de închisoare pentru că a criticat regimul (ucigașii în serie și criminalii în masă din Rusia primesc sentințe mai moderate). Diplomații și jurnaliștii străini din Moscova se confruntă cu o supraveghere opresivă, cu intimidări și cu dezinformări. Arestarea jurnalistului publicației Wall Street Journal Evan Gershkovich, ca și avalanșa de informații false pompate în fluxurile mediatice occidentale (și rusești) arată destul limpede că zilele satelor Potemkin și ale represiunii KGB-ului nu au rămas deloc în urmă.

În consecință, Occidentul s-a bazat adesea pe spioni și transfugi pentru a-și face o imagine asupra intențiilor Kremlinului. Serviciile de informații au trebuit să descopere sau să fure tipul de informații ușor accesibile publicului din Occident.

Acești spioni ruși au spus o poveste constantă liderilor occidentali în ultimul secol. Ei au avertizat în mod repetat asupra faptului că Kremlinul se sprijină de un stat malefic în stat și că Rusia nu va fi niciodată un membru responsabil al comunității națiunilor până când serviciile sale de securitate nu vor fi distruse. În timp ce Uniunea Sovietică și-a dat sfârșitul în urmă cu peste 40 de ani, fostul ofițer KGB Vladimir Putin a recreat sistemul de securitate opresiv și brutal cu ajutorul căruia a întemnițat și ucis opoziția internă și s-a angajat într-un război politic necruțător împotriva Occidentului. Chiar dacă Putin moare mâine, statul KGB rezistă, scrie Sipher.

Acesta explică că motivațiile spionilor și surselor pe care CIA le recrutează în întreaga lume sunt la fel diferite ca oamenii - variind de la căutarea aventurii la răzbunare și satisfacerea eului- totuși cei din Rusia s-au distins de tot restul prin mesaje izbitor de similare, care au dovedit o consecvență neobișnuită.

Spionii ruși sunt diferiți

Aproape în toate cazurile sursele din Rusia decid să ajute Vestul după ce au ajuns la concluzia că sistemul e putred și trebuie distrus. Nu le lipsește dragostea pentru patria lor, dar sunt hotărați să lucreze împotriva structurilor de putere ce susțin corupția, crima și oprimarea. Rușii sunt printre cele mai dedicate surse și de multe ori vin din rândurile celor mai străluciți oameni din țara lor, oameni care au fost nevoiți să tragă concluzia că nu există nicio speranță de a schimba un sistem malefic din interior.

Recent, Gleb Karakulov a fugit în timp ce se afla într-o călătorie de afaceri în Kazahstan. Karakulov era căpitan în cadrul Serviciului Federal de Protecție al Kremlinului. Unitatea sa era responsabilă inclusiv de stabilirea unor comunicații sigure pentru Putin, oriunde s-ar fi deplasat acesta. L-a însoțit pe Putin în peste 180 de deplasări în străinătate.

„Președintele nostru a devenit un criminal de război”, a spus el într-un interviu recent.

Potrivit lui Karakulov, „toate informațiile pe care le primește provin doar de la persoane apropiate lui. Adică trăiește într-un fel de vid informațional... Se teme în mod patologic pentru viața lui. S-a înconjurat de o barieră impenetrabilă de carantină și de lipsa oricărei informații de pe internet".

Într-un fel, decizia lui Karakulov de a fugi este similară cu cea a lui Boris Bajanov, primul dezertor care a venit în Occident după revoluția bolșevică din 1917. Bajanov a fost secretarul personal al lui Stalin și a făcut parte din Politburo-ul sovietic până în 1928, când a fugit în India britanică. Bajanov a relatat că Kremlinul considera Imperiul Britanic drept „principalul inamic” al Uniunii Sovietice. El a precizat că propaganda și agitația erau principalele arme ale Kremlinului, ca parte a unei strategii de slăbire a Marii Britanii din interior, astfel încât, în caz de război, acesta să fie mai ușor de câștigat. Instituțiile culturale și diplomatice sovietice erau centre de propagandă, spionaj, asasinate și mijloace de a alimenta agitația industrială și politică. Potrivit lui Bajanov, scopul lor era de a-i păcăli pe intelectualii occidentali prin "aruncarea prafului în ochii persoanelor educate din Occident". Avertismentul său a fost că Uniunea Sovietică este un regim terorist care reprimă disidența internă și răspândește dezinformare peste hotare, întrucât nu putea supraviețui dacă lumea ar fi știut adevărul.

Mesajele transfugilor ruși

În deceniile care au urmat, dezertor după dezertor a sosit în Occident cu același mesaj. Kremlinul a creat un stat polițienesc nemilos capabil de supraveghere în masă, împuternicit să distrugă amenințările interne percepute și hotărât să atace neîncetat inamicii străini.

La începutul anilor 1960, colonelul sovietic Oleg Penkovski a spionat pentru SUA și Marea Britanie, furnizând informații care i-au permis președintelui american Kennedy să traverseze criza rachetelor cubaneze. Penkovski era atât de motivat să distrugă sistemul sovietic încât s-a oferit chiar să planteze un dispozitiv nuclear lângă Kremlin, în centrul Moscovei.

În 1980, ofițerul superior al KGB Victor ȘeImov a dezertat în SUA. Printre altele, ȘeImov a transmis informații despre planurile KGB de a-l ucide pe Papă, detalii despre asasinarea președintelui afgan de către KGB și despre penetrarea tehnică masivă a ambasadei americane din Moscova (guvernul SUA s-a văzut obligat să cheltuiască miliarde de dolari pentru a construi o nouă facilitate diplomatică sigură). ȘeImov a fost un analist strălucit și a devenit un om de afaceri american de succes.

Lucrând la KGB și având acces la dosare secrete, ȘeImov a studiat sistemul sovietic și a ajuns la concluzia că problema era mult gravă decât corupția de la vârf. „Răul din sistem era fundamental, inerent în natura sa". KGB-ul „ar trebui să apere poporul sovietic, dar nu o face. Lucrează împotriva lor și a întregii lumi”. El și familia sa au riscat să fie capturați și uciși în efortul de a provoca cât mai multe daune sistemului.

Șeful misiunii KGB din New York, Serghei Tretiakov, a dezertat împreună cu soția și fiica sa în SUA în anul 2000. El a transmis detalii despre infiltrarea sovietică în cadrul Națiunilor Unite și a diplomaților săi. Optimist că schimbările ce au dus la căderea Uniunii Sovietice vor prilejui o Rusie nouă, democratică și puternică, Tretiakov și-a pierdut repede speranța. „Am văzut ce fel de oameni sunt cei care au condus și conduc țara. Am ajuns la concluzia că a devenit imoral să îi slujesc... Rusia a fost violată și jefuită în mod repetat de către conducerea sa. Eu numesc acest proces genocid al poporului rus, realizat de un grup de criminali imorali...Mi-am dat seama că informațiile pe care le-am furnizat au fost folosite doar pentru a contribui la sistemul politic total corupt care nu dădea semne de îmbunătățire."

În democrații, serviciile de securitate există pentru a-și proteja cetățenii; în timp ce în Rusia, singurul lor scop este de a menține regimul la putere. Țările care au apărut din rădăcini revoluționare creează mai degrabă un sistem puternic de securitate pentru regim, decât unul de securitate națională. Regimul lor este ilegitim și au nevoie de o forță puternică pentru a distruge orice opoziție internă. Scopul lor este de a proteja conducerea cu orice preț.

Părinții fondatori sovietici au fost teroriști care trecut prin închisorile țariste. Chiar și astăzi îi cunoaștem după numele lor de revoluționari clandestini - Lenin, Stalin, Troțki. Când au preluat controlul masivului teritoriu rusesc printr-o lovitură de stat politică, erau conștienți că trebuie să aresteze sau să ucidă toți potențialii oponenți. Primul act al lui Lenin a fost crearea unui serviciu de securitate personal puternic (Ceka), cerând „teroare în masă fără milă” și ordonând arestarea imediată a partidelor de opoziție. Liderul Ceka a declarat în mod public: „Suntem pentru teroarea organizată... acest lucru ar trebui admis sincer. Ceka este obligată să apere revoluția și să învingă inamicul, chiar dacă, din întâmplare, sabia sa cade uneori asupra capetelor celor nevinovați".

Un stat în stat

Serviciile de securitate rusești au devenit un stat în stat care nu trebuie să dea socoteală. Acestea au ucis și întemnițat zeci de milioane de oameni în ultimul secol și, datorită sistemului de guvernare al fostului ofițer KGB Vladimir Putin, sunt încă vii și bine-mersi și astăzi. Kremlinul se angajează în război, minciuni și crime. În Occident, îl experimentăm într-o formă necruțătoare de război politic subversiune, sabotaj, agitație, dezinformare și chiar asasinat. Cetățenii ruși nu se pot implica în politică și sunt sub amenințarea constantă de a fi încarcerați sau uciși ca trădători chiar și pentru critici ușoare.

Liderii și diplomații occidentali au încercat mult timp să găsească o modalitate de a colabora cu Kremlinul în speranța că poate face sistemul să evolueze. Războiul din Ucraina i-a convins în cele din urmă pe mulți că Putin nu se va schimba niciodată. Dacă i-am fi ascultat pe sutele de dezertori ruși curajoși care au venit în Occident de-a lungul anilor cu avertismente puternice, am fi știut cu mult timp înainte de 2022 că reformarea sistemului putred al lui Putin este o misiune zadarnică. Rusia nu va fi niciodată un membru demn de încredere al familiei de națiuni atâta timp cât serviciile de securitate rusești își mențin puterea asupra poporului, conchide analistul John Sipher, analist la Eurasia Center al Atlantic Council, care a lucrat 28 de ani în Serviciul Clandestin al CIA.