Pentru 2016, rușii își pot afișa pe pereți un calendar dedicat gloriei lui Putin

Pentru 2016, rușii își pot afișa pe pereți un calendar dedicat gloriei lui Putin

Pentru noul an, un ziar rusesc a avut ideea să editeze un calendar dedicat integral lui Vladimir Putin, fotografiile - toate în avantajul președintelui rus - fiind însoțite de citate de efect ale liderului de la Kremlin, constată TF1.

Dacă sunteți sătui de calendare cu căței și pisoi, puteți opta în 2016 pentru o versiune 100% Putin, relatează televiziunea franceză, reluând o știre difuzată de BBC. Astfel, un ziar rusesc a decis să producă și să pună în vânzare un calendar consacrat în întregime președintelui rus. Pentru o sumă în ruble estimată la aproximativ 70 de euro sau 76 de dolari, rușii pot profita de fotografii și maxime ale liderului rus tot anul.

În acest calendar, botezat 'Tot anul cu Președintele Rusiei', Vladimir Putin se afișează cu pieptul gol, în ținută militară, pe cale să facă sport, mirosind flori, mângâind un cățel sau semnând autografe pentru copii, toate imaginile vehiculând ideea unui președinte apropiat de popor, un bărbat puternic, dar sensibil, chiar afectuos.

Fotografiile sunt însoțite de citate din vorbele liderului de la Kremlin. Unele sunt mai degrabă anecdotice, ca de pildă cuvintele tandre cu care i se adresează câinelui, 'cel mai bun prieten al omului' sau salută rusoaicele, 'cele mai talentate și mai frumoase' femei. Altele vor să sublinieze forța țării și a șefului ei: citatul lunii octombrie afirmă că 'nimeni nu va reuși să depășească superioritatea militară a Rusiei'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 Ce au descoperit hackerii ucraineni despre Călin Georgescu în computerul lui Dughin