Pentagonul va transfera 1,5 miliarde întăririi graniţei cu Mexicul, în parte dintr-un cont destinat forţelor afgane

Pentagonul va transfera 1,5 miliarde întăririi graniţei cu Mexicul, în parte dintr-un cont destinat forţelor afgane

Secretarul american interimar al apărării, Patrick Shanahan, a aprobat transferul a 1,5 miliarde de dolari pentru construirea a peste 120 de kilometri de bariere la graniţa dintre SUA şi Mexic. Potrivit unei surse citate de Reuters, suma include şi circa 600 de milioane de dolari dintr-un cont destinat forţelor de securitate afgane.

Şeful Pentagonului a menţionat într-un comunicat că "fondurile au fost trase dintr-o varietate de surse, între care restrângeri de costuri, schimbări de programare şi revizuirea cerinţelor, şi de aceea vor avea un impact minim asupra pregătirii forţei".

Shanahan a mai adăugat că armata SUA dispune de peste 4000 de soldaţi la graniţă, fiind susţinuţi de 19 aeronave.

Un oficial american care a solicitat să i se păstreze anonimatul a indicat că suma menţionată va include şi 604 milioane de dolari din fondurile destinate forţelor de securitate afgane, care încearcă să păstreze controlul asupra teritoriului ţării în faţa militanţilor talibani.

Administraţia americană a alocat 4,9 miliarde de dolari pentru forţele de securitate afgane pentru anul fiscal 2019. Potrivit oficialului citat de Reuters, s-au luat bani din contul rezervat forţelor afgane pentru că în contracte au fost identificate modalităţi de reducere a costurilor.

Un alt responsabil american a remarcat că nu este prima dată când SUA "reprogramează" bani din acest cont.

Informaţia survine în contextul în care negociatorii SUA şi ai talibanilor care încearcă să pună capăt conflictului de peste 17 ani din Afganistan au încheiat joi cea de-a 6-a rundă de discuţii cu "unele progrese" în ce priveşte un proiect de acord privind data la care trupele străine ar putea fi retrase de pe teritoriul afgan. Se menţin însă temerile că forţele de securitate afgane, suprasolicitate, ar putea ceda în cazul în care forţele SUA pleacă din Afganistan, notează Reuters.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”