Pentagonul nu va distruge racheta chineză scăpată de sub control

Pentagonul nu va distruge racheta chineză scăpată de sub control

Şeful Pentagonului, Lloyd Austin, a afirmat joi că nu intenţionează să distrugă racheta chineză care urmează să facă o reintrare necontrolată în atmosferă în acest sfârşit de săptămână şi a criticat voalat Beijingul pentru că a pierdut controlul asupra ei, notează AFP.

Foto: (c) SHAWN THEW/EPA


"Potrivit ultimelor estimări pe care le-am văzut, este prevăzut pentru 8 sau 9 mai", a declarat ministrul american al apărării într-o conferinţă de presă.

"În acest moment, nu avem planuri să distrugem racheta", a adăugat el. "Sperăm că va cădea într-un loc unde nu va face rău nimănui, în ocean sau într-un loc ca acesta", a continuat Lloyd Austin.

China a lansat săptămâna trecută primul dintre cele trei elemente ale staţiei sale spaţiale, CSS, care a fost propulsat de o rachetă Long March 5B. Corpul rachetei urmează să aterizeze în următoarele zile şi nimeni nu ştie unde.

După separarea modulului spaţial, lansatorul a început să orbiteze planeta pe o traiectorie neregulată, pierzând încet altitudine, ceea ce face aproape imposibilă orice predicţie despre punctul său de intrare în atmosferă şi, prin urmare, punctul său de cădere.

Este posibil ca acesta să se dezintegreze la intrarea în atmosferă, lăsând doar resturi limitate să se prăbuşească. Iar dacă rămâne întreagă, planeta fiind compusă din 70% apă, există şanse mari ca racheta să se prăbuşească în mare, dar nu este sigur. S-ar putea prăbuşi la fel într-o zonă locuită sau peste o navă.

Fără să numească deschis autorităţile chineze, Lloyd Austin a sugerat că lansarea rachetei chineze nu a fost planificată suficient de atent.

"Aceasta este o dovadă a faptului că, pentru aceia dintre noi care operăm în spaţiu, există - sau ar trebui să existe - obligaţia de a opera într-un mod sigur şi atent şi de a lua în considerare toate acestea în planificarea operaţiunilor", a adăugat el.

Nu este prima dată când China pierde controlul asupra unei nave spaţiale la întoarcerea pe Pământ. În aprilie 2018, un laborator spaţial Tiangong-1 s-a dezintegrat la reintrarea în atmosferă, la doi ani după ce a încetat să funcţioneze. Autorităţile chineze au negat că laboratorul ar fi scăpat de sub control. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”