Pentagonul critică preţul prea mare al rachetelor hipersonice

Pentagonul critică preţul prea mare al rachetelor hipersonice

Departamentul Apărării al SUA doreşte ca societăţile producătoare să diminueze costurile finale ale armelor hipersonice, a declarat marţi şefa departamentului de cercetare şi dezvoltare al Pentagonului, Heidi Shyum, care a precizat că fiecare unitate din rachetele hipersonice de nouă generaţie costă zeci de milioane de dolari, relatează Reuters.

Cele mai noi rachete de croazieră capabile să execute lovituri adânc în interiorul teritoriului inamic aflate în prezent în dotarea armatei americane au fost achiziţionate la preţuri de până la cinci milioane de dolari bucata. Însă aceste rachete de croazieră sunt inferioare celor hipersonice, întrucât au o rază de acţiune mai mică, sunt mai lente şi mai susceptibile de a fi detectate şi doborâte.

Companiile Lockheed Martin şi Raytheon Technologies lucrează la dezvoltarea unor arme hipersonice destinate Pentagonului. Bugetul solicitat de acesta din urmă în anul fiscal 2022 pentru cercetarea şi dezvoltarea armelor hipersonice este de 3,8 miliarde de dolari, în creştere faţă de cele 3,2 miliarde alocate acestui capitol în anul anterior.

Agenţia americană pentru proiecte de cercetare avansate în domeniul apărării (Defense Advanced Research Projects Agency) a testat cu succes în luna septembrie o armă hipersonică ce dezvoltă o viteză de cinci ori mai mare faţă de viteza sunetului, adică aproximativ 6.200 de kilometri pe oră, primul test reuşit cu o armă din această categorie după anul 2013.

Heidi Shyum a mai declarat că dacă ''lucrurile încep să evolueze în poveşti de succes'' şi armata americană va cumpăra cantităţi mai semnificative din aceste arme, atunci costul lor unitar va scădea.

Rusia a testat cu succes în luna iulie o rachetă de croazieră hipersonică Zircon, armă pe care preşedintele Vladimir Putin a descris-o ca făcând parte dintr-o nouă generaţie de sisteme de rachete fără egal în lume.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”