Pentagonul a acordat Ucrainei un ajutor militar în valoare de 250 de milioane de dolari

Pentagonul a acordat Ucrainei un ajutor militar în valoare de 250 de milioane de dolari

Pentagonul a anunţat marţi că a acordat Ucrainei un ajutor militar în valoare de 250 de milioane de dolari, menit să consolideze capacităţile navale şi terestre ale acestei foste republici sovietice, informează AFP şi EFE.

Acest nou ajutor, care ridică la un total de 1,5 miliarde de dolari asistenţa militară a SUA pentru Ucraina din 2014 până în prezent, va permite furnizarea de armamente şi radare către armata ucraineană, a precizat Pentagonul într-un comunicat.

Potrivit EFE, printre materialele pe care le vor primi soldaţii ucraineni se numără puşti cu lunetă, echipamente pentru vizibilitate nocturnă, lansatoare de grenade şi diverse dispozitive pentru detectare de proiectile.

"Această cooperare în domeniul securităţii este posibilă datorită progresului continuu înregistrat de Ucraina în ceea ce priveşte adoptarea de reforme instituţionale-cheie în materie de apărare, menite să alinieze apărarea Ucrainei la principiile euro-atlantice", a adăugat Ministerul Apărării al SUA.

Uniunea Europeană (UE) şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) susţin Ucraina după anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea şi declanşarea conflictului în estul ucrainean cu separatiştii proruşi, în 2014, însă îi cer Kievului să facă mai mult pentru a permite avansarea reformelor politice şi economice indispensabile.

Conflictul cu separatiştii proruşi din estul Ucraina s-a soldat din 2014 până în prezent cu circa 13.000 de morţi.

Cele două republici separatiste din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, şi-au proclamat în mod unilateral independenţa în 2014 şi spun că vor să se alăture în cele din urmă Federaţiei Ruse.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că îi sprijină militar pe separatişti, ceea ce ea dezminte, în pofida numeroaselor dovezi.

Acordurile de pace semnate în februarie 2015 cu mediere franco-germană la Minsk au permis reducerea considerabilă a confruntărilor, dar numeroase episoade violenţă au loc sporadic pe linia frontului. Aspectul politic al acestor acorduri nu a fost implementat, iar părţile beligerante se acuză reciproc pentru acest eşec.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”