Pensionarii anunţă proteste pe 1 octombrie
Conducătorii a două federaţii de pensionari au anunţat joi organizarea unui miting în faţa Guvernului pe data de 1 octombrie, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, în semn de protest faţă de mai multe măsuri pe care le consideră abuzive faţă de pensionari adoptate recent de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.
Liderul uneia dintre federaţiile de pensionari care organizează manifestaţia a menţionat, într-o conferinţă de presă, că decizia Guvernului de a majora pensiile cu 14% în loc de aplicarea legislaţiei privind majorarea pensiilor cu 40% nu a fost unul din motivele organizării mitingului, însă liderul celei de-a doua federaţii de pensionari a enumerat subiectul majorării pensiilor printre motivele organizării manifestaţiei.
Ca prim motiv al organizării mitingului, preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România (FNPR), Preda Nedelcu, a susţinut că ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a decis modificarea procedurii de acordare de ajutor financiar pentru pensionarii săraci cu ocazia Zilei Internaţionale Persoanelor Vârstnice şi înlocuirea banilor cu alimente, încălcând astfel prevederile Legii 363 din 2003, privind organizarea sărbătoririi Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice - 1 octombrie.
"Ministrul Muncii nu vrea să respecte această lege, care conţine, printre altele, includerea în bugetul Ministerului Muncii a unor sume care să fie folosite pentru acordarea de ajutoare financiare pensionarilor aflaţi în dificultate. Aproape de 20 de ani s-a procedat în acest mod, până în acest an, când doamna ministru Violeta Alexandru a hotărât să nu respecte această lege şi a stabilit să se acorde pensionarilor, din sumele pe care nu le cunoaştem, pachete cu alimente. (...) E un drept, e o lege, care aşa începe: 'pentru finanţarea activităţilor care se organizează pentru sărbătorirea în România a Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice'. (Ministrul Muncii, n.r.) nu dă bani! De ce? Numai pentru că are putere? Iar prim-ministrul, căruia i-am sesizat acest abuz al ministrului Muncii, nu ia nicio măsură, nu ne dă niciun răspuns. Pentru asta ieşim şi în stradă. Nu este drept", a afirmat liderul FNPR.
Pe de altă parte, Preda Nedelcu i-a reproşat ministrului Muncii că a decis întreruperea remunerării unor specialişti din cadrul Consiliului Naţional al Organizaţiilor de Pensionari (CNOP).
"Doamna ministru a hotărât - cu de la dânsa putere - ca începând cu luna august aparatul acesta de lucru al Consiliului să nu mai fie retribuit. Acolo sunt şase sociologi. Unul este bolnav. De două luni ei nu şi-au primit salariile, fără nicio justificare. Nu există niciun temei legal. Înţelegem dacă are ceva să se răzbune pe noi, liderii organizaţiilor de pensionari. Dar ce are cu acei oameni? A făcut acest lucru încălcând fără nicio jenă o lege, Legea 16/2000 privind organizarea acestui Consiliu Naţional al Organizaţiilor de Pensionari. (...) Vom protesta pentru această atitudine a ministrului Muncii, care ne umileşte pur şi simplu", a menţionat preşedintele Federaţiei.
Liderul FNPR a subliniat că subiectul creşterii pensiilor nu a fost printre motivele organizării manifestaţiei.
"Nu organizăm mitingul pentru creşterea pensiilor, pentru că ele cresc şi fără să cerem noi", a precizat Preda Nedelcu.
La rândul său, preşedintele Federaţiei Naţionale "Unirea" a Pensionarilor din România (FNUPR), Dumitru Cojanu, a confirmat că cele două nemulţumiri enumerate de liderul FNPR i-au determinat pe pensionari să iasă în stradă, dar a indicat chestiunea majorării pensiilor drept principal motiv al organizării manifestaţiei.
"Aceste trei probleme constituie obiectivele principale ale pensionarilor din România la protestul care va avea loc în această zi de sărbătoare, 1 octombrie 2020. În loc ca pensionarii să poată să sărbătorească ziua acesta importantă pentru ei în nişte condiţii corespunzătoare vieţii şi sănătăţii lor, ei sunt nevoiţi să iasă în stradă, să iasă să protesteze. (...) Sunt convins că acţiunile şi măsurile pe care le vom lua, şi sprijinul pe care îl vom primi din partea opiniei publice, vor duce la rezultate mai bune privind pensionarii din România. Mitingul va fi în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului. Din păcate starea de alertă prevede să fie maximum 100 de persoane şi atâtea persoane vor fi şi vor respecta măsurile prevăzute de distanţare şi de purtare a măştii", a afirmat preşedintele Federaţiei Naţionale "Unirea" a Pensionarilor din România. AGERPRES