Pensiile speciale ale magistraților se apropie de 20.000 de lei, în medie! Cea mai mare este de 77.000 de lei
Pensiile speciale se apropie de 20.000 de lei, în medie! Cea mai mare este de 77.000 de lei. Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), cea din bugetul căreia se plătesc şi pensiile speciale de care beneficiază peste 9.000 de privilegiaţi, a publicat pe site-ul său statistica privind plăţile efectuate în luna decembrie.
Potrivit acesteia, cea mai numeroasă categorie de privilegiaţi, care ajunge la aproape jumătate din total, este cea a foştilor procurori şi judecători, care au încasat, în medie, în luna decembrie, 19.821 de lei. Şi nu în baza propriilor contribuţii plătite pe vremea când foştii magistraţi erau în câmpul muncii, pentru care ar fi primit doar 3.664 de lei drept pensie, ci în baza legilor speciale în urma cărora aceştia încasează sume suplimentare de la stat, în medie de 18.422 de lei.
Aceste sume suplimentare sunt plătite din bugetul de stat, adică din contribuţiile tuturor românilor.
Pensionarii magistraţi câştigă mai mult la pensie decât în perioada în care erau angajaţi
Prin retragerea din activitate, magistraţilor le cresc veniturile, în loc să li se diminueze câştigurile.
Acest alin. (5) al art 82 face referire la magistraţii care îndeplinesc condiţiile de vechime, dar la momentul pensionării nu mai profesează ca procurori sau judecători.
(5) Persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute la alin. (1) şi (3) numai în funcţia de judecător sau procuror beneficiază de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia se stabileşte pe baza drepturilor salariale pe care le are un judecător sau procuror în funcţie în condiţii identice de vechime şi nivel al instanţei sau parchetului.
Spre comparaţie, în decembrie 2020, pensia medie a românilor a fost de 1.592 de lei, de 12,5 ori maI mică decât cea a foştilor magistraţi.
Cea mai mare pensie specială din România este de 77.000 de lei (de 48 de ori mai mare decât pensia medie a românilor) şi este încasată lunar de un comandant de penitenciar în perioada comunistă, declara în urmă cu un an deputatul PNL Florin Roman.