Penetrarea vaginală dureroasă poate fi semnul unei afecțiuni. „Ceva nu este în regulă”
Penetrarea vaginală poate fi dureroasă pentru unele persoane. Experții spun însă că sexul nu ar trebui să doară și că, adesea, disconfortul este legat de unele afecțiuni, potrivit Yahoo!Life .
Pentru unele persoane, actul sexual este dureros. FOTO Shutterstock
Sexul nu ar trebui să fie inconfortabil sau dureros .
„Oamenii care au avut întotdeauna dureri presupun pur și simplu că acest lucru este normal. Nu este", a declarat, pentru Yahoo Life, Dr. Lauren Streicher, profesor clinic de obstetrică și ginecologie la Școala de Medicină Feinberg a Universității Northwestern.
Același lucru spune și Dr. Mary Jane Minkin, profesor clinic de obstetrică și ginecologie și științe ale reproducerii la Școala de Medicină din Yale.
Aproape trei din patru femei au dureri în timpul actului sexual la un moment dat în viața lor, potrivit Colegiului American al Obstetricienilor și Ginecologilor. Uneori este pe termen scurt, alteori este pe termen lung. Când vine vorba despre bărbați însă, doar 5% raportează că se confruntă cu astfel de probleme.
Durerea în timpul sexului ar putea fi un indicator că ceva nu este în regulă cu sănătatea ta, spune expertul în sănătatea femeilor, Dr. Jennifer Wider, pentru sursa citată.
„Durerea frecventă sau moderată până la severă indică, de obicei, că ceva nu este în regulă și este un indiciu puternic că ar trebui să fie abordat cu un furnizor de servicii medicale", avertizează aceasta.
Termenul medical care descrie durerea genitală înainte, în timpul sau după actul sexual este dispareunia .
Câteva afecțiuni care sunt legate de sexul dureros:
Vaginismul, o afecțiune care provoacă o întindere sau o contracție involuntară a mușchilor din jurul vaginului ar putea fi la baza durerilor. Afecțiunea este legată de tulburări de anxietate, leziuni la naștere, intervenții chirurgicale anterioare, frica de sex sau un istoric de abuz sexual sau viol, potrivit Cleveland Clinic.
Infecții. Chlamydia, gonoreea, herpesul genital și alte infecții pot duce la durere în timpul sexului, spune Dr. Lauren Streicher.
Menopauza este însoțită de o pierdere de estrogen, ceea ce are ca efect uscăciunea vaginală, iar cest lucru poate face ca sexul să doară la penetrare, spune Dr. Mary Jane Minkin.
Sindromul colonului iritabil poate provoca dureri în timpul sexului la femei.
Endometrioza, o afecțiune ale cărei simptomele includ menstruații dureroase, dureri în timpul actului sexual, sângerări excesive și dureri la mișcările intestinale poate fi responsabilă și de durerile din timpul sexului.
Fibroamele pot provoca simptome precum menstruații mai lungi, dureri de spate, dureri în timpul sexului și infertilitate.
Sfatul specialiștilor pentru femeile care au astfel de dureri este să-și programeze o consultație la medicul ginecolog pentru a afla cauza exactă a acestora și pentru stabilirea remediilor potrivite.
Sursa: adevarul.ro