Penalul, în instanță
Penalul s-a prezentat vineri la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se judecă dosarul "Turceni - Rovinari", în care este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălarea banilor. La intrare în sediul instanței, Penalul nu a dorit să facă declarații în fața jurnaliștilor.
Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ''Ponta Victor-Viorel''.
În dosar mai sunt trimiși în judecată senatorul Dan Șova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ''Șova și Asociații'', Laurențiu Ciurel, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, și Octavian Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.
Procurorii susțin că, în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obținut de la SCA ''Șova și Asociații'' suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activități efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.
"Astfel, la 30 august 2007, între SCA 'Șova și Asociații', reprezentată de Șova, și Cabinetul Individual de Avocat 'Ponta Victor-Viorel', reprezentat de Ponta, s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut că, pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro pentru care va emite o factură lunară. Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007, inculpații au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta pentru octombrie 2007 (lună în care Șova s-a înțeles cu Cristea Dumitru să încheie un contract de asistență juridică prevăzut cu comision de succes)", susține DNA.
Anchetatorii au reținut că, în 27 martie 2008, inculpații au încheiat un act adițional la convenția de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit lui Ponta la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexuri energetice încheiaseră cu SCA ''Șova și Asociații'' alte contracte de asistență juridică prevăzute cu comision de succes).
"Convenția de conlucrare s-a încheiat în decembrie 2008, moment în care Ponta a devenit ministru. Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta a emis în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei. Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA 'Șova și Asociații', care a efectuat plata contravalorii lor, după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Victor Ponta nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Dan Șova a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați", menționează DNA.
Potrivit sursei citate, din probe a rezultat că, prin încheierea contractului de conlucrare, s-a urmărit bonificarea lui Victor Ponta pentru contractele încheiate de SCA ''Șova și Asociații'' cu complexurile energetice. Procurorii consideră că aceste contracte nu s-ar fi încheiat dacă, la nivelul companiilor de stat, nu ar fi existat percepția că Șova beneficiază de susținerea lui Victor Ponta.