Pelosi va fi escortată de avioane şi nave de război dacă va merge în Taiwan, după ce China a avertizat că Armata sa va acţiona ferm

Pelosi va fi escortată de avioane şi nave de război dacă va merge în Taiwan, după ce China a avertizat că Armata sa va acţiona ferm

Departamentul Apărării SUA a elaborat planuri complexe de protecţie pentru a o menţine în siguranţă pe Pelosi, în cazul în care călătoria programată în Taiwan pentru luna august va avea loc, potrivit unor oficiali americani anonimi, transmite Business Insider .

Oficialii au spus că planurile implică probabil trimiterea de avioane de luptă, nave şi mijloace de supraveghere pentru a o proteja în timpul zborurilor către şi din Taiwan, precum şi la sol.

Raportul vine pe fondul avertismentelor repetate ale Chinei ca Pelosi să nu viziteze insula autonomă, pe care o consideră parte a Chinei.

Colonelul Tan Kefei, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării al Chinei, a declarat marţi că vizita lui Pelosi „ar dăuna grav suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Chinei şi va afecta grav fundamentul politic al relaţiilor dintre China şi SUA”.

Tan a ameninţat, de asemenea, cu acţiuni militare, adăugând: că „dacă SUA insistă în aceste acţiuni, armata chineză nu va sta niciodată cu mâinile în sân şi va reacţiona puternic pentru a contracara orice interferenţă a unei forţe externe”.

Pelosi trebuia să meargă în Taiwan în aprilie, dar a nu a mai putut merge, deoarece a fost testată pozitiv cu COVID-19. Astfel că această călătorie ar fi fost reprogramată pentru august, confotm raportat Financial Times, informaţie care nu a fost însă confirmată.

„Nu discut niciodată despre planurile mele de călătorie. Este o chestiune de securitate", a spus Pelosi reporterilor, miercuri.

China susţine de mult timp că Taiwan - situat la aproximativ 160 km distanţă de coasta sa de est - face parte din continent, însă Taiwan se opune. China s-a opus vocal oricărei recunoaşteri a Taiwanului ca ţară independenta. În ultimele luni, ţara şi-a intensificat retorica şi acţiunile militare faţă de Taiwan, avioanele chineze efectuând mai multe exerciţii de antrenament în apropierea spaţiului aerian din Taiwan.

SUA şi-au arătat public sprijinul pentru Taiwan după ce Rusia a invadat Ucraina la începutul acestui an. Liderii taiwanezi şi-au exprimat temerile că China ar face acelaşi lucru în Taiwan.

Conform sursei citate, nu este anormal să se pună în aplicare măsuri de siguranţă suplimentare pentru liderii de rang înalt care călătoresc în străinătate, dar oficialii au spus că Pelosi va primi şi mai multă securitate decât de obicei.

Dacă călătoria lui Pelosi va fi confirmată, ea ar urma să fie cel mai înalt oficial american care efectuează o vizitată Taiwan, din ultimii 20 de ani.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…