Pele: Datorită lui FC Santos a aflat lumea că nu Buenos Aires este capitala Braziliei

Pele: Datorită lui FC Santos a aflat lumea că nu Buenos Aires este capitala Braziliei

Celebrul fost fotbalist brazilian Pele a afirmat că formația sa din anii '60, FC Santos, "a adus demnitate" fotbalului din țara sa, făcând Brazilia cunoscută în lume, mai mult decât chiar selecționata braziliană.

"Cu Santos am făcut tururi în jurul lumii și am adus demnitate, făcând Brazilia un nume cunoscut în lume. Până atunci, în multe locuri din lume ne întrebau dacă Buenos Aires este capitala Braziliei", a spus "El Rey", acum în vârstă de 74 de ani, care a avut unele probleme de deplasare până la Muzeul Pele, din portul paulista Santos.

Aceasta a fost prima apariție publică a lui Pele după spitalizarea sa timp de două săptămâni, din cauza unei infecții descoperite în luna decembrie.

Muzeul Pele a fost inaugurat la mijlocul anului 2014, în timpul Mondialului, fiind una dintre atracțiile turistice ale orașului Santos. Campionul mondial din 1958, 1962 și 1970 a prezentat acum cartea consacrată formației FC Santos și vedetelor sale, "Repriza a doua — De la idol la mit", o selecție cu fotografii inedite ale carierei "Regelui", ediție realizată de jurnalistul și scriitorul brazilian Odir Cunha. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA