Pedeapsă suspect de blândă pentru fostul nr.2 din spionajul Armatei, gen. Gherghe

Pedeapsă suspect de blândă pentru fostul nr.2 din spionajul Armatei, gen. Gherghe

Generalul Iulian Cristian Gherghe, fostul prim-adjunct al Direcției Generale de Informații a Armatei, a fost condamnat la doar un an și cinci luni de închisoare cu executare pentru că a sustras 179.400 de dolari din fondurile de război ale serviciului secret, scrie Newsweek România .

Totodată, judecătorii de la Curtea Militară de Apel au decis să suspende executarea pedepsei. O decizie care ridică numeroase semne de întrebare cu privire la ceea se s-a întâmplat cu adevărat în acest caz cu un impact major în sfera serviciilor secrete.

Fondurile de război ale DGIA au fost delapidate

Generalul Iulian Cristian Gherghe, un nume cu rezonanță în lumea serviciilor secrete, a fost prim-adjunctul Direcției de Informații a Armatei, condusă de generalul Marian Hapău. El era principalul favorit la șefia serviciului secret al Armatei, în cazul în care generalul Marian Hapău se pensiona. Generalul Gherghe nu a mai apucat să ajungă șeful celui mai important serviciu secret din România pentru că a fost arestat preventiv la cererea Parchetul Militar, în martie 2021.

Procurorii militari l-au acuzat pe generalul Gherghe că a delapidat o sumă de 179.400 de dolari din fondurile de război ale Direcției Generale de Informații a Armatei. Sesizarea parchetului a fost făcută de conducerea Direcției Generale de Informații a Armatei (DGIA), adică de generalul Marian Hapău.

„S-a reținut că, la data de 27.11.2018, inculpatul și-a însușit fără drept suma de 179.470 USD din fondurile ce aparțin acestei structuri militare, scop în care a falsificat și folosit mai multe înscrisuri”, se menționează într-un comunicat de presă.

Cum a scos generalul banii din contul secret? A folosit o ștampilă cu semnătura șefului DGIA, generalul Marian Hapău. Timp de aproape un an de zile, generalul Gherghe a ținut banii într-un seif din biroul său de la Direcția Generală de Informații a Armatei. Ulterior, cu acești bani, și-ar fi cumpărat un teren și o casă la Corbeanca.

Cufărul secret al generalului Hapău

În anul 1983, regimul condus de dictatorul Nicolae Ceaușescu a înființat un cont secret, denumit fond de război, prin care se „derulau activități de comerț exterior purtătoare de comisioane legale”. Bani ce reprezentau o sursă de venit Direcția de Informații Militare, conform informațiilor publicate de romania.europalibera.org.

În cufărul de război se aflau cel puțin 1.267.000 dolari, bani aflați la dispoziția directă a șefilor care s-au perindat în ultimii 30 de ani la conducerea Direcției Generale de Informații a Armatei. În prezent, de existența acestui cont secret știau (și aveau acces la acesta) doar șefii Direcției Generale de Informații a Armatei. Adică generalul Marian Hapău și locțiitorul său, generalul Iulian Cristian Gherghe.

Nu se știe câte milioane de dolari s-au rulat sau au dispărut din acest cont în ultimii 30 de ani. Cum nu se știe nici din ce comisioane a fost alimentat contul secret din anul 1990 până în prezent.

Cariera militară a generalului Gherghe

Iulian Cristian Gherghe a fost avansat în gradul de general de brigadă cu o stea de președintele României Klaus Iohannis prin Decretul 1.100 din 29 noiembrie 2017. Decizia de avansare în grad s-a făcut la propunerea ministrului Apărării Naționale Mihai Fifor, de la PSD, și a unei hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare al Țării, condus de președintele Klaus Iohannis.

„În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu modificările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale şi Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 128/2017, Preşedintele României decretează: Domnului colonel Gherghe Gheorghe Iulian-Cristian i se acordă gradul de general de brigadă cu o stea”, se menționează în decretul de avansare.

Doi ani mai târziu, generalul Iulian Cristian Gherghe a fost avansat la gradul de general – maior cu două stele prin Decretul 953 din data de 28 noiembrie 2019 semnat de președintele Klaus Iohannis și contrasemnat de premierul de atunci Ludoic Orban.

Câteva luni mai târziu, pe 26 februarie 2021, președintele Klaus Iohannis a emis Decretul 152, prin care generalul cu două stele Iulian Cristian Gherghe a fost trecut în rezervă începând cu data de 28 februarie 2021.


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...