Pe întuneric, ca hoții! „Au tras draperiile, au încuiat ușa restaurantului, au stins lumini”/Un martor îi dă în gât pe liderii PSD!
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a fost surprins, alături de fostul premier Mihai Tudose, la o masă mare, în interiorul unui restaurant din Sărata Monteoru, județul Buzău, încălcând normele referitoare la numărul maxim de persoane și distanțarea fizică. Liderul PSD a spus că abaterea de la norme a fost de scurtă durată, dar un martor care s-a aflat sâmbătă seara la același restaurant susține altceva.
Social-democrații Marcel Ciolacu și Mihai Tudose și-au petrecut sâmbătă seara cu bună dispoziție, fără distanțare fizică și cu încălcarea regulilor. Din imaginile apărute în presă se vede că la masa la care stăteau cei doi politicieni erau în total 11 persoane. Potrivit legii, la o masă în interiorul unui local au voie cel mult șase persoane, dacă acestea nu fac parte din aceeași familie.
Marcel Ciolacu a reacționat cu un mesaj pe pagina de Facebook alături de care a postat imaginea cu membrii Guvernului surprinși în momentul în care nu respectau restricțiile, de ziua premierului. Președintele PSD a susținut că sâmbătă seara se afla cu familia la un restaurant, iar ulterior au venit și alți colegi, încălcând restricțiile doar câteva minute. „De aceea, am transmis astăzi dimineață poliției toate datele celor care au fost la masă. Voi plăti amenda. Este o regulă pe care trebuie să o respectăm toți”, a afirmat liderul PSD.
„Au tras draperiile, au încuiat ușa restaurantului, au stins lumina”
Un martor a povestit însă pentru Digi24.ro că lucrurile s-au întâmplat altfel seara trecută.
„Inițial întâlnirea a avut loc la una din mesele de pe terasă. Mihai Tudose a venit al treilea sau al patrulea și au stat afară o perioadă și abia după-aia au intrat cu toții înăuntru. Deci, în momentul în care au fost în jur de 10 persoane afară s-au mutat înauntru, au stat cel puțin o oră, cât am mai stat eu pe terasă. Șeful locației îi însoțea, inițial la masa de afară și apoi a intrat cu dânșii. După ce și-au dat seama că au fost pozați, au tras draperiile, au încuiat ușa restaurantului, au stins lumini și ne-am simțiti ostilizați”, a declarat martorul ocular.
Marcel Ciolacu a criticat reacția Poliției care a făcut precizari despre acest caz într-o declarație de presă: „Orban și ai săi folosesc Poliția Română în scopuri politice. Este o rușine!” - a afirmat Ciolacu.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române Georgian Drăgan a anunţat că toate persoanele care apar în imaginile care îl prezintă pe liderul PSD Marcel Ciolacu la restaurantul unei pensiuni din Buzău au fost identificate şi au fost aplicate amenzi în valoare totală de 21.000 de lei, din cauza nespectării normelor în vigoare privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV 2, fiind mai multe de 6 persoane la o masă.
„Având în vedere informaţiile şi imaginile vehiculate în spaţiul public, cu privire la încălcarea prevederilor LEGII nr. 55 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, de către preşedintele Camerei Deputaţilor precum şi alte persoane, facem următoarele precizări: Ieri seară, urmare a unei sesizări privind prezenţa mai multor persoane la o masă, la un local de pe raza localităţii Sărata Monteoru, din judeţul Buzău, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Merei- IPJ Buzău, s-au deplasat pentru efectuarea de verificări, sub aspectul respectării normelor în vigoare pe linia prevenirii infectării cu virusul Sars-Cov 2. La momentul sosirii poliţiştilor, au fost găsite 6 persoane (3 în interior şi 3 în exteriorul locaţiei). 3 dintre cele 6 persoane erau reprezentanţi ai operatorului economic şi s-a constatat că aceştia nu purtau mască de protecţie, în locurile în care acest lucru era obligatoriu, astfel că au fost sancţionate contravenţional”, a afirmat Georgian Drăgan duminică într-o declaraţie de presă.
Comisarul de poliţie Georgian Drăgan a adăugat că a fost sancţionat şi reprezentantul operatorului economic pentru neluarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Localitatea respectivă din judeţul Buzău se află în scenariul verde şi prin urmare operatorii economici pot desfăşura activităţi însă cu respectarea normelor sanitare de protecţie.
„Ulterior, au fost efectuate verificări, în urma cărora au fost identificate toate persoanele care apar în imaginile din spaţiul public, acestea fiind sancţionate contravenţional, pentru că erau mai mult de 6 persoane la o masă. De asemen3a, reprezentantul operatorului economic a fost sancţionat, pentru neluarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Cuantumul total al sancţiunilor este de 21.000 de lei. Fac precizarea că localitatea respectivă se află în scenariul verde, aşadar, operatorii economici pot desfăşura activităţi economice, cu respectarea normelor sanitare generale de protecţie. Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale în ceea ce priveşte numărul total de persoane care se pot afla la aceeaşi masă, respectiv 6”, a conchis Drăgan.
---------------
Liderul PSD Marcel Ciolacu și fostul premier Mihai Tudose au fost surprinși la o masă de la o pensiune din Buzău, nerespectând măsurile de distanţare. Polițiștii din Buzău s-au deplasat la pensiune pentru a face verificări și au sancționat angajații pensiunii pentru că aceștia nu purtau mască. Polițiștii mai spun însă că pe raza comunei unde se afla pensiunea este aplicabil „scenariul verde”.
Facem precizarea că pe raza comunei Merei este aplicabil "scenariul verde" pe problematica indicată.
Declarativ, administratorul pensiunii a afirmat că sistemul de înregistrare video depistat nu poate fi vizionat la acest moment, decât de către administratorul de sistem, o firmă din București”, a transmis IPJ Buzău.
Romaşcanu a explicat că şi el a fost prezent la întâlnire şi că persoanele care se văd în fotografie stând împreună la o singură masă erau de fapt cele trei grupuri care ocupau trei mese, iar fotografia a fost făcută exact în acele secunde în care toţi cei prezenţi au stat alături pentru scurt timp.