Trupele ucrainene se confruntă cu lipsa sau insuficienţa mijloacelor de comunicaţii cu ajutorul cărora să-şi transmită informaţii pe liniile frontului – uneori, cu consecinţe fatale. Problema afectează o mare parte din forţele ce luptă în estul ţării şi are impact asupra desfăşurării războiului în ansamblu, blocând coordonarea între unităţi, livrarea proviziilor şi mişcările trupelor.

În ultimele zile ale bătăliei pentru Severodoneţk, un sergent din Garda Naţională a Ucrainei avea o problemă: flancul plutonului său era expus, astfel că ar fi avut nevoie să îi avertizeze pe oamenii săi că ruşii se apropie. Dar nu avea cu ce.

„Generalul”, pe numele său de război, spune că cei 15 soldaţi din subordine, împrăştiaţi de-a lungul unei linii defensive întinsă pe circa 200 de metri, împărţeau două staţii radio. Când a strigat disperat către pădurea din jur, încercând să acopere zgomotul artileriei şi al focurilor automate, nu l-a auzit nimeni. Iar atunci când a reuşit să ajungă la locul unde erau poziţionaţi soldaţii săi, trei dintre ei erau deja morţi.

„Nu suntem conectaţi unii cu alţii”, spune el.

În urma interviurilor luate de NYT unui număr de peste 20 de soldaţi ucraineni, au ieşit la iveală dificultăţi comune: ruşii le bruiază comunicaţiile radio, nu au suficiente echipamente de comunicaţii, adesea nu reuşesc să ia legătura cu un comandant ca să ceară sprijinul artileriei; nu pot comunica cu unităţile staţionate în apropiere.

„Abilitatea de a coordona diferite tipuri de forţe pe câmpul de luptă este esenţială, şi ambele părţi se chinuie în privinţa comunicaţiilor şi comanda şi controlul eficient”, a declarat Michael Kofman, directorul de studii ruse la CNA, un institut de cercetare din Arlington, Virginia.

În 2014, când separatiştii pro-ruşi au desprins două „republici” în Donbas, forţele armate ucrainene, organizate pe modelul militar sovietic, au fost nevoite să se modernizeze rapid. Procesul a fost destul de inegal – unităţile s-au dotat atât cu drone comerciale de mici dimensiuni, cât şi cu un număr de drone mai moderne, în timp ce au dezvoltat programe de cartografiere bazate de aplicaţii pentru a dirija focul de artilerie.

Modernizarea nu s-a făcut însă peste tot: forţele armate nu au depăşit o tranziţie de la metodele militare sovietice, în timp ce au căutat îmbunătăţiri constante ale eficienţei pe câmpul de luptă.

Asta a însemnat că brigăzi de circa 4.000 de soldaţi au continuat să lupte necoordonat, în timp ce multe aspecte esenţiale ale procesului decizional pe câmpul de luptă, inclusiv delegarea către ofiţerii de rang inferior, au rămas în mare parte aceleaşi.

Războiul concentrat din estul ţării a epuizat încet-încet forţele armate– potrivit unor estimări ale oficialilor ucraineni, sunt pierderi de până la 200 de luptători pe zi – ceea ce a însemnat că armata a trebuit să înceapă să-şi rotească forţele, de multe ori cu militari mai slab pregătiţi din Garda Naţională sau din Forţele de Apărare Teritorială, a căror sarcină e de multe ori să sape tranşee şi să stea în apărare.

„Este foarte rău când unele unităţi ale Gărzii Naţionale sunt retrase brusc pentru a fi aruncate în prima linie în scopul de a întări alte unităţi. Băieţii stau acolo fără nimic altceva decât puşti”, a spus un şofer de ambulanţă al Gărzii Naţionale pe nume Vadim, staţionat în Donbas.

„Vecinii”

Soldaţii din aceste unităţi povestesc că, de multe ori, sunt izolaţi fără a avea la dispoziţie prea multe mijloace de a comunica între ei sau cu comandantul care controlează artileria şi tancurile. Ei se referă la forţele situate în apropierea lor ca „vecini” – un mod de a spune că nu au contact sau că nu ştiu mare lucru despre ele.

„Mi se pare că procesul de comunicare e un pic dezechilibrat pentru că atunci când mergem să îndeplinim o sarcină nu ne putem bizui pe sprijinul artileriei”, dezvăluie Kostia, soldat în unitatea de Apărare Teritorială, care a fost scos de pe front recent. În prima zi pe front, compania lui de aproape 100 de oameni a pierdut 30 dintre ei.

În ultimele zile ale bătăliei pentru Severodoneţk, care s-a încheiat săptămâna trecută, când forţele ucrainene s-au retras în oraşul vecin Lîsîceansk, „Generalul”, în vârstă de 53 de ani, a întâmpinat mai multe probleme de comunicare ce ilustrează dificultăţile cu care se confruntă zilnic trupele ucrainene aflate sub atacurile continue ale Rusiei.

- Tancurile ruseşti au apărut de după un şir de copaci lângă Sirotine, un mic sat de la periferia de sud-est a oraşului Severodoneţk.

- Generalul a transmis prin radio comandantului unităţii din care făcea parte, şi l-a întrebat dacă poate chema bateria de artilerie. Doar că pentru asta erau necesare coordonatele tancurilor.

- Generalul nu avea hărţi adecvate, aşa că a cerut plutonului care solicitase focul de artilerie să trimită o dronă pentru a obţine coordonatele. Nu a mers prea bine.

„În timp ce întrebam dacă este posibil să apelez la sprijinul artileriei, drona a rămas fără baterie. După care s-a stricat generatorul, aşa că nu am putut să o încărcăm, şi eram în criză de timp, nu îmi amintesc prea bine cum a fost. Şi tancul se mişca în continuare, trăgând în noi”, a spus generalul.

Trupele ucrainene din prima linie sunt adesea incapabile să comunice cu unităţile de artilerie care le sprijină cu obuziere şi lansatoare de rachete multiple. Asta le forţează adesea să se bazeze pe propriile drone şi chiar pe informaţii furnizate de serviciile americane, au dezvăluit soldaţii şi oficialii americani din domeniul apărării. Drept urmare, soldaţii din prima linie sunt lăsaţi pe cont propriu, predispuşi la pierderi, determinând unele baterii de artilerie să reacţioneze prea lent la breşele ruseşti de-a lungul liniei frontului.

„Ce artilerie să cerem în sprijin?” a întrebat retoric un soldat tocmai scos de pe frontul din apropierea oraşului de est Bahmut, cerând să nu fie numit din motive de securitate, adăugând: „nu avem comunicaţii”. El a explicat că artileria „a tras de două ori iar noi am fost loviţi de încă 300”.

Această deconectare între trupe şi unităţi, în condiţiile în care o înţelegere comună a ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă este dificilă pentru orice armată permanentă, a fost exacerbată de superioritatea tehnologică a armatei ruse. Nu numai că trupele Moscovei pot declanşa mult mai multe focuri de artilerie, dar şi-au dovedit eficienţa şi în blocarea comunicaţiilor.

„Generalul” a spus că cele două staţii radio comerciale ale sale erau blocate în mod constant.

„Folosesc semnalul mai puternic pe aceeaşi frecvenţă”, a explicat el.

Trupele din unităţile mai specializate au primit radiouri criptate furnizate de SUA şi pot vorbi între ele nestingherite, a spus un soldat, dar randamentul ridicat înseamnă că ruşii le pot descoperi locaţiile.

„De aceea am încetat să mai comunicăm şi am transmis doar minimul necesar, de exemplu în cazul unei evacuări sau nevoii urgente de ajutor”, a adăugat soldatul, cunoscut drept Raccoon. Doar aproximativ un sfert din radiourile sigure de care are nevoie Ucraina au fost trimise de Statele Unite şi de alţi aliaţi, a declarat un consilier occidental din Ucraina, solicitând anonimatul pentru a discuta detalii militare sensibile.

Internetul Starlink, cel mai fiabil echipament

Soldaţii spun că cel mai fiabil echipament pe care l-au primit, deşi în cantităţi mici, a fost internetul prin satelit Starlink, activat printr-o antenă mică de formă pătrată care funcţionează la fel ca orice reţea Wi-Fi.

Dar nici prezenţa internetului prin satelit, pe care până acum ruşii nu l-au putut bloca, nu a fost un remediu. Informaţiile tulburi de pe front au degenerat uneori în moarte provenită chiar de la forţele ucrainene.

Un luptător străin staţionat în estul regiunii Harkov şi-a amintit un incident recent în care o jumătate de duzină de unităţi ucrainene staţionate pe o porţiune întinsă de pădure au tras unele asupra celorlalte, ucigând doi soldaţi din propria tabără.

„Niciunul dintre ei nu comunică cu celălalt”, a spus luptătorul străin, un fost militar britanic.

Generalul s-a confruntat cu probleme similare în timpul apărării Severodoneţk, când plutonul său se afla lângă un mic râu. Pe malul opus se afla un alt pluton cu care nu avea cum să comunice. Aşa că aproape de fiecare dată când inamicul ataca, cealaltă unitate nu trăgea doar în ruşi, ci şi, fără să ştie, în oamenii „Generalului” aflaţi în raza de foc - cu tot ce aveau, de la puşti la mitraliere grele.