Pe asta cu Ponta o știați?

Pe asta cu Ponta o știați?

Altă Roșia Montană: Ponta și Moldomin. În litigiul arbitral de la Washington pentru aurul de la Roșia Montană, Gabriel Resources cere despăgubiri de la statul român de aproape 3,3 miliarde de dolari.

Potrivit chiar cererii de arbitraj depuse de Gabriel Resources, Victor Ponta este indicat ca principal responsabil pentru acest litigiu.

Cu alte cuvinte, dacă Gabriel Resources va avea câștig de cauză, îi va putea mulțumi fostului premier al României.

Și alți investitori străini interesați de resursele din subsolul României au motive să fie mulțumiți de Victor Ponta, scrie defapt.ro .

La mijloc se află tot o mină. Dar, spre deosebire de Roșia Montană, în acest caz este foarte probabil ca exploatarea resurselor să înceapă chiar de anul viitor. Este vorba despre minele de cupru de la Moldova Nouă, ale fostei Moldomin.

Fosta companie de stat Moldomin a fost cumpărată în 2021 de Eti Bakir, cea mai importantă companie minieră din Turcia, parte a grupului Cengiz. Preluarea la pachet a portului industrial de la Moldova Nouă, construit special pentru transportul concentratelor cuprifere pe Dunăre către Marea Neagră, le aduce investitorilor turci un avantaj strategic pe piața globală a metalelor esențiale pentru noile tehnologii.

În 2022, societatea Cuprumold Mining, deținută de Eti Bakir, a câștigat în instanță licența de exploatare a zăcământului după un proces lung cu ANRM (Agenția Națională pentru Resurse Minerale). Activitatea minieră se va relua în 2025, au anunțat turcii, care se așteaptă să exploateze anual zece milioane de tone de cupru.

Compania turcă Eti Bakir a fost asistată să preia Moldomin de Victor Ponta, prin intermediul firmei celui din urmă, VP Projects Advisers SRL. Pentru consultanța acordată turcilor, firma lui Ponta a încasat 390.000 de euro pentru aceste servicii de la Cengiz Holding, care deține Eti Bakir, potrivit unei investigații captura.ro .


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…