În ziua de azi tot mai mulți canadieni doresc ca țara lor Canada să adere la Uniunea Europeană, fapt ce este un lucru firesc, cel puțin din două puncte de vedere: Canada aparține regatului Marii Britaniei, iar regele canadienilor este regele englez Charles al III-lea, iar o parte din țara stejarilor cuprinde un teritoriu de limbă cultură și limbă franceză Quebec, legat ombilical de Franța și astăzi. Astfel se explică că circa 50 la sută dintre canadieni doresc unirea cu Europa instituțională datorită originilor sale provenite din civilizația bătrânului continent. Dar ispita europeană a Canadei stă în originea străveche, încă din secolele X/XI, din strămoșii europeni, în special vikingi, care au descoperit acest teritoriu în numeroasele lor aventuri și peripluri pe oceane. Astăzi istoriografia mondială recunoaște că vikingii au descoperit la sfârșitul secolului X continentul american pe care l-au și colonizat în primii ani ai secolului XI, prin Eric cel Roșu apoi prin fiul său Leif Erikson și urmașii acestuia, care au întemeiat trei colonii pe teritoriul actual al Canadei: Helluland (Ţinutul pietrelor) – considerat de cercetători a fi Peninsula Labrador, al doilea va purta numele de Markland (Ţinutul lemnului) – insula Newfoundlan, iar al treilea ţinut va fi denumit Vinland (Ţinutul vinului). Acești temerari vikingi se trăgeau dintr-o țară Danemarca, care purta numele oficial, în cronicile medievale și documentele papale, de Dania, etnonim provenit de la Donaris (Dunărea) sau denumirea de Dacia. Istoricii contemporani pentru a face deosebirea dintre Dania (Danemarca) și Dacia dunăreană a lui Burebista sau Decebal au numit acest imens regat medieval care cuprindea Peninsula Iutlanda, Norvegia, Suedia și Finlanda ca Dacia Nordului. Legătura dintre cele două țări Dacia era una istorico-lingvistică prin ”limba gutycă” provenită din insula Gotland, care se interpretează ca o similaritate și originaritate dintre limba gotică și getică, dar și mitologic-simbolică prin scrierile lui Iordanes din lucrarea ”Getica” (sec. VI) în care face difuzia, nu confuzia, dintre geți și goți care au trăit peste 250 de ani în spațiul carpato-danubiano-pontic, între secolelel III și V. Acest fapt istoric a dus la o colaborare politico-economică, militară și religioasă. O parte dintre acești ”geto-goți” ajungând în Peninsula Iutlanda au întemeiat în secolul IX o nouă țară Dania sau ”Dacia” cartografică, recunoscută cu acest nume de Papa Agapet al II-lea. La 24 septembrie 954, acesta în bula papală numeşte Danemarca cu termenul Dacia, apelând astfel la un Rex Daciae. Papa, ”slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu” transmite un salut regilor și prinților din nord, în special celor din ”Uppsala și Dacia”. Papa face referire la un rege suedez Sveinot ”al Daciae”, pentru a confirma granițele între regatul Scando și Daciae. Atunci documentele se refereau la Scandia ca la o insulă uriașă, iar ”pro-regis Daciae” erau conducătorii Daciei Nordului. Papa se referă la Scandia ca la ”Insula Dana” adică a dacilor. Despre Dacia Nordului a scris o carte de istorie excelentă un româno-suedez la sfârșitul secolului trecu: ”Provincia medievală Dacia în Europa nordică”, (Ed. Dacoromână, Buc., 2010).

Poate vă întrebați ce legătură are existența acestei simbolice, mitologie și istoriografice Dacii a Nordului cu Canada. Lucrurile sunt clare astăzi. Exploratorii vikingi care au descoperit America, teritoriul canadian de azi în zona Peninsulei Labrador și insula Newfoundland au fost vikingii lui Eric cel Roșu care erau supuși ai regilor Daniei și Norvegiei – ”Dacia Nordului”. Eric cel Roșu a descoperit și colonizat Islanda apoi Groenlanda, numit ”ținutul verde”, ca apoi să se aventureze spre un teritoriu la vest, în actualul continent american. Toate aceste explorări se făceau cu acceptul și binecuvântarea regelui Daniei, adică a Daciei Nordului a cărei supuși erau. „Saga lui Erik cel Roșu” spune că America a fost descoperită din întâmplare după ce Erikson a luat-o razna cu cursul corabiei. „Saga groenlandezilor” susține totuși că descoperirea a fost parte a unui plan. Explorarea decurgea din familie: Erikson, născut pe la 970, era fiul lui Erik cel Roșu, care este creditat cu descoperirea Groenlandei. Voiajul în urma căruia primii europeni vor debarca în America a fost organizat în urma unei convorbiri dintre Leif şi un anume Bjarni Herjólfsson. Conform ”Saga Grænlendinga”, acesta din urmă participase în expediția din 985-986 care urmărea colonizarea Groenlandei. Vasul său fiind împins de vânturi puternice către sud, acesta va observa un ţinut nou, deluros şi bine împădurit. La întoarcerea în Groenlanda, Bjarni Herjólfsson va povesti cele văzute, impulsionându-l pe tânărul Leif Ericson să caute această misterioasă masă terestră. Încurajat de comunitatea locală dornică să descopere noi terenuri arabile, Leif va organiza, aproape de anul 1000, o expediție către acest nou ţinut, fiind acompaniat de 35 de exploratori. Urmărind indicațiile lui Bjarni Herjólfsson (considerat primul european care a văzut continentul american), Leif va debarca pe coastele a trei ținuturi, amintite mai sus. ”Saga Grænlendingade” scrie impresiile pe care ţinutul Vinland le-a făcut asupra echipajului condus de Leif Ericson: „Vremea era bună. Iarba era plină de rouă, iar primul lucru pe care ei l-au făcut a fost să o pună pe buze şi li s-a părut că era cel mai dulce lucru pe care îl gustaseră vreodată (…). Râurile şi lacurile erau pline de somoni, cei mai mari somoni pe care îi văzuseră. Clima le părea atât de primitoare încât animalele nu ar fi avut nevoie de furaje: apele nu înghețau şi iarba nu se usca”. Leif şi echipajul său au campat pe durata iernii în acest nou ţinut, întorcându-se în primăvara următoare în Groenlanda. Doi ani mai târziu, fratele lui Leif, Thorvald, va organiza o nouă expediţie în Vinland, urmând acelaşi itinerariu. Intrând în conflicte cu populaţia locală, Thorvald va fi ucis şi îngropat în noul ţinut. Echipajul său se va întoarce în Groenlanda peste un an, aducând cantităţi mari de lemne şi de struguri. În afara informaţiilor oferite de cele două cronici amintite, nu se cunosc alte date cu privire la viaţa şi activitatea lui Leif Ericson de după descoperirea Americii. Cercetătorii estimează că acesta a locuit în Groenlanda până în jurul anului 1020, fără să fi organizat vreun alt voiaj în Vinland. Despre descoperirea Vinlandei a mai scris și episcopul Adam din Bremen la sfârșitul secolului IX, care făcea confuzia dintre geți și scandinavi. Unii istorici consideră că ”Drago”, adică dragonul de pe corăbiile vikinge era preluat, datorită difuziei geto-gotice, de la stindardul geto-dacilor.

Coloniștii vikingi și urmașii lui Leif Erikson au întemeiat colonia L’Anse aux Meadows, pe insula Newfoundland, unde au fost gǎsite dovezi arheologice privind existența aici a unei așezǎri timpurii a vikingilor. În prezent, teritoriul dat aparține de provincia canadianǎ Terranova și Labrador. Ea a fost descoperită în anii `60 de o familie de arheologi norvegieni, familia Ingstad. Această colonie a funcționat ani buni de zile și a fost cea mai vestică localitate a regatului Daniei – ultima frontieră a simbolicei Daciei Nordului. Thorvald, fratele lui Eric, a făcut parte dintr-o expediție pentru explorarea Vinlandului și a devenit primul european care a murit în America de Nord în afara Groenlandei. Datorită răcirii climei, dar și a conflictului cu indigenii indieni Skrælingi, strămoșii culturii Beothuk, europenii vikingi sau retras în Groenlanda și Islanda. trebuie să menționăm că Leif Eikson și urmașii săi erau creștini și au adus preoți să creștineze populațiile locale în Groenlanda și Vinlanda (America). În Saga lui Erik cel Roșu și Saga Groenlandeză, cunoscută în mod colectiv sub numele de saga Vinland, Gudrid Thorbjarnardóttir și soțul ei Thorfinn Karlsefni au condus o expediție în Vinland, unde s-a născut fiul lor Snorri Thorfinnsson, fiind de altfel prima naștere europeană cunoscută în America (în afara Groenlandei). Această familie a contribuit la creștinarea Vinlandului și Groenlandei și au locuit în localitatea americană L’Anse aux Meadows, de unde au plecat la presiunile indienilor în Islanda și Norvegia. La finalul vieții această urmașă a lui Leif Erikson se va călugări într-o mănăstire islandeză după o vizită la Roma. Am amintit toate aceste fapte și evenimente ca să evidențiez profunda legătură a Canadei cu Europa evului mediu timpuriu, faptul că a fost descoperită de vikingi, supuși ai țării Dania, parte etno-lingvistică, economică, militară și politică a Norvegiei, supranumită simbolic, documentar și istoriografic: Dacia Nordului. Consider că teritoriul canadian din secolul XI a fost cea mai vestică frontieră a Daniei. În 1964, Congresul Statelor Unite ale Americii autorizează și cere președintelui să proclame 9 octombrie drept „Ziua Leif Erikson”. Astfel putem considera Canada o țară cu străvechi origini europene și a reprezentat granița de vest a simbolicei și mitologicei țări ”Dacia Nordului” din secolul IX. Întoarcerea Canadei la Europa este astfel un demers firesc, de fapt o reîntoarcere la originile vechii Europe, unde au trăit strămoșii noștri geto-daci și daco-romani.

Ionuț Țene/ napocanews.ro

Distribuie Distribuie Comentarii