PDL și PNL au contestat la CCR numirea lui Marius Vorniceanu în funcția de vicepreședinte al ASF
Deputații PDL și PNL au sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) cu privire la hotărârea Parlamentului prin care Marius Vorniceanu a fost numit vicepreședinte, membru executiv al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), în sectorul asigurărilor-reasigurărilor.
Potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES, deputații liberali și democrat-liberali consideră că Marius Vorniceanu, deși a îndeplinit mai multe funcții de control ale statului, experiența sa nu corespunde nici unui sector în care ASF își desfășoară activitatea.
"Prin această hotărâre, domnul Marius Vorniceanu a fost numit membru executiv al ASF fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.93/ 2012, prin care se cerea expres ca acesta să aibă 'pregătire profesională și experiență profesională corespunzătoare în domenii în care ASF are competențe' și să 'aibă o experiență profesională în domeniul financiar al instituțiilor de credit și/ sau al instituțiilor financiare nebancare de minim nouă ani de la data absolvirii studiilor'. Chiar dacă domnul Marius Vorniceanu a îndeplinit de-a lungul timpului mai multe funcții de control ale statului, experiența domniei sale nu corespunde niciunui sector în care ASF își desfășoară activitatea și anume: piață de capital, pensii administrate privat și nici în sectorul asigurărilor-reasigurărilor, domeniu în care domnul Marius Vorniceanu a fost învestit", se arată în comunicatul citat.
PDL și PNL condamnă modul în care PSD numește în funcții cheie ale statului oameni "nepotriviți, fără experiența profesională specifică acestor funcții, a căror singură calitate este aceea că au sprijinul lui Victor Ponta sau al PSD", arată sursa citată.
Pe 30 septembrie, Plenul Parlamentului a votat în favoarea numirii lui Marius Vorniceanu ca vicepreședinte executiv al ASF în sectorul asigurărilor-reasigurărilor.
AGERPRES