Păunescu (CSALB): Şi în al 13-lea ceas se pot găsi soluţii amiabile de conciliere în relaţia dintre bănci şi consumatori
Băncile au intrat în dialog cu consumatorii chiar şi în situaţia în care s-a ajuns la executare silită, ceea ce arată că şi în al 13-lea ceas se pot găsi soluţii amiabile de conciliere în relaţia dintre cele două părţi, susţine Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Potrivit unui comunicat al CSALB, transmis miercuri AGERPRES, Centrul a primit în anii 2020 şi 2021, din partea unor consumatori împotriva cărora s-a început procedura de executare silită, peste 130 de cereri de negociere cu banca. Cu toate că băncile se aflau deja în faza de recuperare a sumelor neachitate de către consumatori, ceea ce limitează posibilitatea părţilor de a negocia prin intermediul CSALB, în cinci situaţii diferite acestea au acceptat să intre în conciliere.
Toate cele cinci dosare au avut ca soluţie acceptarea de către bancă a unor angajamente de plată, sistarea popririlor şi suspendarea executării silite imobiliare, la care s-a adăugat obligaţia de achitare a cheltuielilor de executare din partea consumatorilor, menţionează reprezentanţii CSALB.
"Faptul că există câteva excepţii în care băncile au intrat în dialog cu consumatorii chiar şi în situaţia în care s-a ajuns la executare silită, arată că, şi în al 13-lea ceas, se pot găsi soluţii amiabile de conciliere în relaţia dintre cele două părţi. Cu toate acestea, consumatorii trebuie să ştie că este foarte dificilă atât acceptarea negocierii de către bancă, cât şi concilierea în sine, dacă au început demersurile de executare silită. Unul dintre motive este că în relaţia consumator-bancă a intervenit şi executorul. Astfel, angajamentele de plată trebuie propuse executorului, iar apoi trebuie validate de către bancă. În plus, intervin şi cheltuielile de executare de care consumatorul trebuie să ţină cont, chiar dacă demersul făcut prin intermediul CSALB este gratuit pentru el", a declarat Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
Acesta a precizat că instituţia pe care o reprezintă a recomandat băncilor să accepte astfel de cereri de negociere, mai ales dacă demersurile de executare silită sunt la început. "Important este să nu se mai ajungă la poprirea conturilor sau la vânzarea bunurilor. Sau, chiar dacă se ajunge la poprire, părţile să găsească o formulă pentru un angajament de plată. Băncile pot accepta astfel de formule amiabile pentru reintrarea într-un grafic de plată a ratelor din partea consumatorilor, deoarece aceste demersuri de executare silită durează mult şi sunt costisitoare pentru ambele părţi aflate în litigiu. În cadrul CSALB se pot găsi formule de eşalonare a datoriei, se poate obţine o diminuare a costurilor pentru motive medicale sau sociale justificate şi chiar se poate suspenda executarea silită", a susţinut Păunescu.
În acest context, CSALB recomandă consumatorilor să nu întârzie achitarea ratelor la credite cu mai mult de 90 de zile, deoarece în acel moment creditul este adus la scadenţă anticipată, iar banca poate să înceapă demersurile de recuperare a creanţei sale.
De asemenea, consumatorii trebuie să iniţieze dialogul cu banca sau să se adreseze CSALB până la termenul de 90 de zile de neplată a ratelor, iar acest interval consumatorii nu trebuie să evite încercările băncilor de a-i contacta. După cele trei luni de neplată, consumatorul nu mai poate plăti creditul în rate, ci este dator cu toată suma restantă către bancă. În plus, eventualele dobânzi penalizatoare calculate în timpul perioadei de 90 de zile sunt mult mai mici decât sumele care vor fi datorate ulterior, transmit reprezentanţii CSALB.
Nu în ultimul rând, consumatorii trebuie să fie atenţi cine sunt creditorii, în condiţiile în care de multe ori băncile nu au calitate de creditori, chiar dacă ele sunt cele care aplică efectiv măsura popririi pe conturi. "Dacă banca nu are calitatea de creditor (este doar terţ poprit), dar consumatorul are conturi deschise la banca respectivă, acesta nu trebuie să facă demersuri în raport cu banca, ci cu creditorul care a dispus înfiinţarea popririi (ANAF, de exemplu). Banca are obligaţia să instituie/aplice poprirea asupra conturilor, altfel fiind obligată să plătească suma respectivă către creditori din fondurile proprii", se menţionează în comunicatul citat.
CSALB vine şi cu o serie de informaţii utile pentru consumatori, precum: după cele 90 de zile de întârziere datoria poate fi vândută de creditor către firme de recuperare a creanţelor, situaţie în care dispare posibilitatea soluţionării prin intermediul CSALB, deoarece negocierea poate avea loc doar în relaţie cu entităţi supravegheate, monitorizate şi reglementate/autorizate de Banca Naţională a României; dacă respectiva creanţă ajunge la un executor judecătoresc, vor fi demarate demersurile de executare silită: se va pune poprire pe conturi şi salarii şi/sau se va recurge la executare silită mobiliară sau imobiliară (în funcţie de bunurile debitorului şi/sau de garanţiile care s-au constituit).
Totodată, executorul judecătoresc va imputa consumatorului cheltuielile efectuate pentru demersuri cum ar fi: colectarea informaţiilor referitoare la bunurile urmăribile din patrimoniul consumatorului, notificări, somaţii, adresele trimise către bănci pentru înfiinţarea popririi, cheltuieli de transport, onorariul executorului/avocatului/experţilor desemnaţi în dosar etc.
Potrivit sursei citate, întârzierea plăţii ratelor atrage un efort de plată mai mare, iar odată cu executarea silită, salariul poate fi reţinut în proporţie de o treime. Dacă sunt mai mulţi creditori se poate ajunge chiar la reţinerea a 50% din venituri, în timp ce alte sume pot fi reţinute în proporţie de 100%.
CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare.
Centrul colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar.AGERPRES