Paul Stănescu spune că preşedintele Iohannis este dezinformat în privinţa Pilonului II de pensii

Paul Stănescu spune că preşedintele Iohannis este dezinformat în privinţa Pilonului II de pensii

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis este dezinformat în privinţa situaţiei referitoare la Pilonul II şi a dat asigurări că sunt bani pentru pensii.

"Bani de pensii sunt, v-a spus ministrul Finanţelor lucrul ăsta. Cred aşa, spunând elegant lucrul ăsta, cred că e dezinformat (preşedintele - n.r.)", a spus Stănescu la Parlament.

El a reafirmat că nu a existat nicio discuţie în PSD privind desfiinţarea Pilonului II de pensii.

"Nicio discuţie în PSD, cel puţin, nu ştiu în coaliţie, nu a fost despre desfiinţarea Pilonului II de pensii. Discuţia a plecat de la o comunicare nefericită, de la Comisia de prognoză - de aici a plecat tot. N-a fost o discuţie în PSD despre desfiinţarea Pilonului II de pensii. Guvernul trebuie să explice care e avantajul şi dezavantajul şi să fie opţional Pilonul II de pensii din punctul meu de vedere. Eu, ca cetăţean român, să ştiu exact ce se întâmplă, cum este - dacă sunt în Pilonul I şi Pilonul II de pensii - care e pensia mea şi nu trebuie să fie forţat cineva să fie în Pilonul II de pensii, aşa cum s-a făcut acum 10 ani. (...) Decizia nu o ia PSD singur, sigur că vom discuta cu ALDE", a arătat Stănescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, marţi, Guvernului şi PSD să precizeze "clar, răspicat, cu argumente" ce au de gând cu Pilonul II de pensii şi dacă mai există bani pentru bani şi salarii până la finalul anului.

"Cred că Guvernul şi PSD trebuie să răspundă public, clar, documentat la două întrebări: Ce aveţi de gând cu Pilonul II de pensii? Clar, răspicat, cu argumente. Iar întrebarea a doua pentru Guvern este următoarea: Mai aveţi bani pentru pensii şi salarii până la sfârşitul anului?", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”