Paul Stănescu: Ce se întâmplă la Ţebea trebuie să fie învăţătură pentru noi toţi; să ne unească, să gândim pozitiv
Vicepremierul Paul Stănescu s-a arătat "mişcat" de felul în care s-au desfăşurat, duminică, Serbările de la Ţebea, dedicate împlinirii a 146 de ani de la moartea lui Avram Iancu, el apreciind că mesajul transmis de eroul naţional către români este unul de unitate.
"Sincer să fiu, chiar am fost mişcat, în primul rând ca om, nu ca om politic, neapărat, pentru că ceea ce se întâmplă în Ardeal în această zi de sărbătoare naţională cred că trebuie să fie de învăţătură pentru noi toţi. Pe toţi să ne unească, să gândim pozitiv, să fim cât mai uniţi, să gândim cu toţii pentru România şi pentru români. Asta ne-a îndemnat pe noi, de fapt, Avram Iancu, şi asta ne-a spus Avram Iancu", a declarat vicepremierul Paul Stănescu, la finalul manifestărilor.
Aproape 4.000 de oameni au luat parte duminică, în localitatea Ţebea, din judeţul Hunedoara, la Serbările naţionale dedicate comemorării eroului naţional Avram Iancu.
Manifestarea a început în cimitirul de la Ţebea, unde un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire, iar apoi au fost depuse coroane de flori la mormântul lui Avram Iancu.
La eveniment au fost prezenţi vicepremierul Paul Stănescu, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, ministrul Educaţiei, Valentin Popa, şi ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero, parlamentari, lideri de partide politice şi reprezentanţi ai administraţiilor publice locale.
Avram Iancu este considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, care a avut un rol important în Revoluţia din 1848-1849.
Avram Iancu s-a născut în anul 1824 într-o familie de ţărani moţi înstăriţi şi a profesat ca avocat. A murit pe 10 septembrie 1872 în comuna Baia de Criş, judeţul Hunedoara, şi a fost înmormântat în cimitirul din Ţebea. AGERPRES