Paul McCartney se angajează la rândul său contra independenţei Scoţiei

Paul McCartney se angajează la rândul său contra independenţei Scoţiei

Cântăreţul Paul McCartney, fost membru al trupei The Beatles, s-a angajat la rândul său, sâmbătă, contra independenţei Scoţiei, semnând o scrisoare deschisă prin care îi îndeamnă pe scoţieni să voteze pentru menţinerea ţării lor în Regatul Unit al Marii Britanii la referendumul din 18 septembrie.

Paul McCartney se angajează la rândul său contra independenţei Scoţiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Organizatorii campaniei "Let's Stay Together" ("Să rămânem împreună"), aflată la originea textului, au precizat faptul că renumitul artist britanic a semnat scrisoarea în timp ce se afla în Liverpool, informează AFP.

Scrisoarea a fost publicată pentru prima dată pe 7 august în presa britanică, semnată de peste 200 de personalităţi, inclusiv rockerul Mick Jagger, astrofizicianul Stephen Hawking şi staruri de la Hollywood precum Helena Bonham-Carter, Patrick Stewart şi Michael Douglas.

De atunci, peste 50.000 de personalităţi au semnat documentul, afirmă iniţiatorii proiectului.

"În mod evident, decizia vă aparţine în totalitate. Dar ea va avea un impact enorm asupra noastră, a tuturor, din Regatul Unit. Noi vrem să vă spunem cât de mult apreciem legăturile de cetăţenie pe care le împărtăşim şi să ne exprimăm speranţa că veţi vota pentru a le reînnoi. Ceea ce ne uneşte este mult mai puternic decât ceea ce ne desparte. Să rămânem împreună!", afirmă textul acestei scrisori.

Documentul se adresează în mod direct celor 4,2 milioane de rezidenţi scoţieni care au fost chemaţi să se pronunţe prin vot pe 18 septembrie la referendumul ce vizează independenţa Scoţiei.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…