Paul McCartney a intrat în clubul miliardarilor. Este primul muzician britanic care a strâns o astfel de avere
Paul McCartney, membru al legendarei trupe The Beatles , a intrat în clubul miliardarilor, devenind primul muzician britanic care a strâns o astfel de avere, potrivit clasamentului anual întocmit de Sunday Times, care a confirmat totodată tendinţa de scădere a numărului de miliardari din Regatul Unit, informează AFP, citată de Agerpres.
Paul McCartney. FOTO Facebook Paul McCartney
McCartney , în vârstă de 82 de ani, ocupă locul al 165-lea în acest clasament al celor mai bogaţi 350 de oameni din ţară, publicat vineri, culegând roadele numeroaselor sale concerte şi drepturi de autor.
Artistul a primit un mic ajutor în acest an şi din partea cântăreţei americane Beyonce, care a reinterpretat pe cel mai recent album al ei cântecul „Blackbird” din repertoriul trupei The Beatles.
Averea lui Paul McCartney a crescut cu 50 de milioane de lire sterline pe parcursul ultimului an şi a ajuns la 1 miliard de lire sterline, potrivit Yahoo News UK.
Astfel, averea sa este de peste două ori mai mare decât cea a unui alt muzician britanic celebru, Elton John, care a fost estimată la 470 de milioane de lire sterline.
Regatul Unit are 165 de miliardari, cu şase mai puţini decât anul trecut
În total, conform „Sunday Times Rich List”, Regatul Unit are 165 de miliardari, cu şase mai puţini decât anul trecut şi cu 12 mai puţini decât recordul de 177 de miliardari din 2022, un fapt care i-a determinat pe jurnaliştii de la această publicaţie britanică să afirme că „din câte se pare (...) bogaţii lumii încep să plece din ţară”.
Printre motivele evocate de Sunday Times se numără nivelul de impozitare care a crescut în ultimii ani şi strălucirea pierdută a Bursei din Londra, care atrage mai puţine capitaluri.
Averea combinată a celor mai bogate 350 de persoane din Regatul Unit a scăzut şi ea uşor, de la 796,5 miliarde de lire sterline (929 miliarde de euro) la 795,3 miliarde de lire sterline (927,7 miliarde de euro), din cauza creşterii ratelor dobânzilor, a inflaţiei şi a încetinirii economiei.
Cine e pe primul loc în top
Prima în clasament se situează familia lui Gopi Hinduja, proprietara unui conglomerat în finanţe, energie şi high-tech, cu o avere estimată la 37 de miliarde de lire sterline.
Pe locul al doilea s-a clasat Leonard Blavatnick, cu 29,2 miliarde de lire sterline, care controlează Warner Music Group şi platforma muzicală Deezer. Podiumul este completat, pe poziţia a treia, de familia lui Simon şi David Reuben, cu o avere de 24,9 miliarde de lire sterline.
Actualul prim-ministru britanic, Rishi Sunak, fost bancher, şi soţia lui, Akshata Murty, moştenitoarea fondatorului gigantului indian din sectorul tehnologiilor Infosys, ocupă cel de-al 245-lea loc de pe această listă, cu o avere de 651 de milioane de lire sterline.
Regele Charles al III-lea se află la mică distanţă în urmă, pe locul al 258-lea, cu o avere de 610 milioane de lire sterline. Sunday Times precizează că a făcut o evaluare prudentă a averii suveranului, excluzând patrimoniul pe care acesta îl deţine în calitate de monarh, cum ar fi ducatul de Lancaster şi Crown Estate.
Printre noii intraţi în clasament figurează pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton şi fiul fostului prim-ministru britanic Tony Blair, Euan Blair, cofondator al Multiverse, o companie de tehnologie care dezvoltă stagii de pregătire şi învăţare în compani
Sursa: adevarul.ro