Paul Georgescu, formidabil: Românul a traversat Strâmtoarea Gibraltar în timp record

Paul Georgescu, formidabil: Românul a traversat Strâmtoarea Gibraltar în timp record

Sportivul Paul Georgescu a traversat înot Strâmtoarea Gibraltar, una dintre cele mai dificile din lume, devenind primul român care realizează această perfomanţă fără costum de protecţie.

Georgescu jpg

Fostul campion naţional la polo a obţinut, de asemenea, cel mai bun timp dintre românii care au traversat această strâmtoare, încheind cei 16 kilometri dintre Spania şi Maroc în 3 ore şi 46 minute.

În 2012, Călin Chiprianov şi Nicolae Leţ erau primii români care traversau strâmtoarea în 4 ore şi 44 de minute, dar cu costum de neopren.

Pentru Georgescu aceasta a fost a doua tentativă de a traversa Strâmtoarea Gibraltar după cea din octombrie anul trecut.

"După ce în octombrie anul trecut am fost opriţi din cauza ceţii, iată că, în sfârşit, am dus la capăt şi această traversare. Pentru mine a fost un eveniment special pentru că am înotat alături de oameni frumoşi şi deosebiţi: Şerban Fraţilă, de care mă leagă o prietenie îndelungată fiind fost jucător de polo, Kate Steels, o prietenă şi o înotătoare extraordinară şi Fiona Cullinane, cea mai tânără înotătoare care a reuşit să traverseze cel mai dificil canal din lume - Canalul Nordic. Cu o asemenea echipă şi mai ales cu o asemenea energie pozitivă orice este posibil", a declarat sportivul român.

Gibraltar a fost a cincea strâmtoare din proiectul Ocean's Seven traversată înot de Paul Georgescu după Catalina Strait Los Angeles, Molokai Strait Hawaii, English Channel şi Canalul Nordic. Proiectul său mai include Tsuguru Strait-Japan şi Cooks Straits-New Zealand. Până în prezent doar 22 de înotători din întreaga lume au reuşit să traverseze aceste 7 strâmtori, considerate cele mai dificile şi periculoase

Născut la Bucureşti la 8 decembrie 1978, Paul Georgescu a fost poloist, iar în prezent îşi testează limitele propriului organism înotând în ape deschise şi îngheţate. În ultimii ani a reuşit mai multe performanţe precum: cel mai rapid român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren (cu timpul record de 13h 34'), deţinător al titlului "Triple Crown" (English Channel - 54 km, Catalina Channel, SUA - 35 km şi Manhattan Island, SUA - 48,5 km), primul român care a parcurs distanţa de 1 milă în apă îngheţată (3,2 grade Celsius), campion mondial la Ice Swimming (500 m), cucerind prima medalie din istorie pentru România la o astfel de competiţie, participant la prima ştafetă din România care a traversat înot Canalul Mânecii, parcurgerea înot a distanţei de o milă în apele îngheţate de la Cercul Polar (Antarctica), în 22 de minute şi 44 de secunde (temperatura apei 0,1 grade Celsius) şi primul român din istoria premiilor World Open Water Swimming Association care a cucerit cel mai important titlu al înotului în ape deschise - Man of the Year 2021.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...