Patru țări din UE cer o soluție la nivel european la problema imigrației

Patru țări din UE cer o soluție la nivel european la problema imigrației

Germania, Franța, Italia și Slovacia au cerut vineri o soluție 'puternică și fermă' la nivel european pentru problemele ce țin de imigrație, după ultimele tragedii din Marea Mediterană, informează AFP. 'Recentele evenimente tragice din Marea Mediteraneană, care au dus la dispariția a sute de persoane aflate în ambarcațiuni ce transportau imigranți, cer o reacție unitară și fermă a Europei', au notat miniștrii pentru afaceri europene ai acestor patru țări, într-o declarație comună publicată la finalul unei reuniuni la Cesena, nord-estul Italiei.

Cei patru miniștri consideră că UE trebuie să se sesizeze cu privire la aceste probleme și să elaboreze de urgență o 'politică europeană comună și coerentă privind imigrația', ceea ce nu se întâmplă în prezent.

Ei cer, de asemenea, un 'angajament puternic împotriva rețelelor criminale care încasează profit din disperarea celor ce încearcă să ajungă în Europa'.

'Această tragedie vizează toată Europa și necesită un răspuns european ferm', adaugă miniștrii francez, german, italian și slovac, Harlem Desir, Michael Roth, Sandro Gozi și Peter Javorcik.

Italia, în prima linie cu sute de imigranți sosiți în fiecare zi în zonele sale de coastă, cere de luni de zile un răspuns hotărât din partea Europei și mai multe mijloace din partea UE.

Peste 11.000 de imigranți au debarcat în șase luni în zona de coastă a Italiei. Cel puțin două naufragii au provocat aproape 450 de morți în aceste ultime zile, după cum le-au spus supraviețuitorii reprezentanților organizațiilor umanitare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor