Miracolul de pe Dnipro

Scenariul prevedea o probabilitate aproape miraculoasă ca o rezistenţă ucraineană puternică să forţeze o retragere rapidă a trupelor ruse din Ucraina. Azi, victoria Ucrainei nu mai este o posibilitate îndepărtată, iar scenariul iniţial se modifică astfel: cu o rezistenţă consolidată de livrarea armamentului letal din partea Occidentului, mai bine echipată şi cu ajutorul unor tactici superioare de luptă, Ucraina rezistă ofensivei ruse din estul ţării şi lansează contraofensive puternice, alungându-i pe ruşi din regiunile ocupate Luhansk şi Doneţk, dar şi din sud, luând înapoi Mariupol şi teritoriile de-a lungul coastelor Mării Azov. Apoi, pregătesc un asalt asupra Crimeei.

Kremlinul escaladează ameninţările şi, odată cu perspectiva asaltului asupra Crimeei, considerată o linie roşie pentru Moscova, serviciile de informaţii ucrainene şi occidentale iau mai în serios pericolul unei escaladări nucleare a conflictului.

Este momentul în care Rusia şi Ucraina ajung la un acord prin care pun capăt războiului: Ucraina acceptă să nu urmărească aderarea la NATO, în timp ce Rusia se angajează să respecte graniţele de dinainte de 2014 minus Crimeea - al cărei statut rămâne neclarificat, o decizie finală fiind amânată pe termen nedefinit - şi să nu se opună aderării la UE.

Comunitatea transatlantică e revigorată: în ciuda protestelor Moscovei, Finlanda şi Suedia au parte de o ascensiune paşnică la NATO. Situaţia de securitate din Europa este îmbunătăţită, Rusia este slăbită şi descurajată împotriva altui aventurism militar.

Vladimir Putin încearcă să pretindă o victorie după care atenţia lui se mută asupra bazei sale de putere şubrezite în urma războiului.

Impasul

În prima lună de război, scenariul în care Rusia ar fi capturat Kievul, răsturnând guvernarea şi instalând o conducere-marionetă, era destul de probabil. În acelaşi timp, ar fi fost o victorie extrem de costisitoare pentru Rusia după ce ucrainenii ar fi ripostat cu o insurgenţă pe scară largă, foarte bine coordonată. Scenariul de azi păstrează elementele unui conflict de intensitate scăzută care ar deveni îngheţat.

Deşi se dovedeşte incapabilă să-şi atingă obiectivele maximaliste, Rusia reuşeşte să sape poziţii defensive de-a lungul noilor linii ale frontului din est şi sud, să apere un coridor terestru spre Crimeea şi să protejeze regiunile separatiste din Donbass.

De partea cealaltă, forţele ucrainene au securizat capitala şi au reuşit să menţină suveranitatea ţării, însă nu i-au putut împinge pe ruşi din teritoriile cucerite în urma invaziei din 24 februarie.

Drept urmare războiul se transformă într-un conflict îngheţat în care niciuna din părţi nu obţine o victorie decisivă.

Prelungirea războiului are consecinţa unei poveri economice asupra Europei din pricina sancţiunilor extinse impuse Rusiei. Perspectiva unui conflict intensificat sau lărgit planează asupra continentului, în timp ce guvernele se luptă cu presiuni interne în privinţa amplorii sprijinului pentru Ucraina. Rusia caută să terorizeze Kievul şi oraşele ucrainene vestice prin atacuri cu rachete cu rază lungă de acţiune.

Primind tot mai multe arme, Ucraina respinge cu succes atacurile la sol, însă nu are capacitatea să recupereze teritoriile separatiste sau să spargă apărările puternice ale poziţiilor ruseşti.

Economia Ucrainei, deşi impulsionată de legăturile întărite cu UE, este afectată puternic de blocajul porturilor de la Marea Neagră, care o împiedică să exporte grâu.

Nu se întrevede un sfârşit al războiului pentru că niciuna din părţi nu este dispusă să renunţe la ce a investit în materie de reputaţie, forţe de luptă şi bani.

Moscova continuă să fie supusă unor presiuni economice şi diplomatice, în contextul în care Europa îşi reduce dependenţa de energia din Rusia şi Moscova se confruntă cu sancţiunile occidentale.

O nouă Cortină de Fier

Scenariul în care Rusia ar fi capturat Kievul, i-ar fi răsturnat guvernul şi ar fi instalat o conducere-marionetă - iar apoi ar fi înăbuşit insurgenţa şi ar fi avansat forţele sale la graniţele teritoriilor NATO - era destul de plauzibil în prima lună de război.

În viitorul apropiat, Rusia îşi consolidează câştigurile teritoriale din est şi sud, dar conflictele riscă să izbucnească oricând în preajma acestor graniţe şi orice cuceriri sunt dificil de menţinut de ambele părţi. Aceste graniţe marchează liniile de front ale unei Noi Cortine de Fier ce desparte Rusia de Occident, dar trece dincolo de ele – întinzându-se de la nordul îndepărtat al Finlandei, prelungindu-se în sud de-a lungul graniţelor statele baltice şi Poloniei cu Rusia şi Belarus, şi continuând cu frontiera nordică a Ucrainei cu Belarusul până la teritoriile ocupate din est şi sud.

Izolată ca un stat paria în cea mai nare parte a Europei, Rusia va căuta să-şi consolideze cele câteva parteneriate rămase disponibile, în timp ce se pregăteşte pentru o confruntare extinsă cu NATO şi alţi aliaţi principali ai SUA.

Europa se află într-o situaţie asemănătoare Războiului Rece timpuriu: două blocuri antagonice care se holbează unul la altul peste o lungă graniţă militarizată. Deşi diviziunea ideologică nu este la acelaşi nivel cu cea din timpul Războiului Rece, există totuşi o ciocnire fundamentală a viziunilor asupra lumii, în care o alianţă occidentală democratică se luptă cu o Rusie revanşardă şi autoritaristă.

Un război NATO-Rusia

Un scenariu improbabil în prima lună de război rămâne o posibilitate îndepărtată dar nu implauzibilă. Căile unui astfel de conflict după o intervenţie NATO sau atacuri – intenţionate sau accidentale- ale Rusiei sunt următoarele:

O intervenţie directă a NATO în Ucraina are o probabilitate mai mică decât acum patru luni, având în vedere performanţele armatei ucrainene pe câmpul de luptă. (În prezent, există mult mai puţine solicitări din partea ucrainenilor pentru angajarea directă a NATO, cum ar fi o zonă de interdicţie aeriană impusă de NATO.) Cu toate acestea, ca şi anterior, acest calcul s-ar putea schimba. Cea mai mare îngrijorare este escaladarea Rusiei, în special prin utilizarea armelor chimice, biologice sau, in extremis , nucleare tactice, care ar determina probabil o intervenţie directă a NATO.

Rusia ar putea să lovească din neatenţie teritoriul unui membru NATO din apropierea graniţei cu Ucraina sau în altă parte, poate în Ţările Baltice, ca urmare a unor defecţiuni ale echipamentelor sau a calculului greşit al operatorului. Ca şi anterior, nu se poate exclude o spirală descendentă de ciocniri la frontieră care să conducă la ostilităţi deschise.

Deşi Putin ar fi probabil pedepsit de performanţa armatei sale, este posibil ca din disperare sau amăgire (sau ambele) să provoace un război cu NATO. El ar putea să se gândească că are capacitatea de a menţine conflictul la nivel limitat şi că e capabil să-l gestioneze din punct de vedere militar, folosindu-se de el în plan intern pentru a-şi impulsiona puterea şi a susţine o naraţiune de propagandă care în prezent îşi păstrează coerenţa doar în virtutea războiului împotriva Occidentului.