Patru migranți, arestați în Italia după două violuri brutale la Rimini

Patru migranți, arestați în Italia după două violuri brutale la Rimini

Patru migranți, între care trei minori și un al patrulea de 20 de ani, au fost arestați în Italia în legătură cu două violuri comise în stațiunea Rimini, informează duminică dpa.

Cei patru sunt acuzați că în zorii zilei de 26 august au atacat un cuplu de polonezi, l-au bătut pe bărbat și au violat-o pe femeie, iar apoi au violat un prostituat transsexual din Peru.

Poliția italiană a postat duminică pe Twitter un mesaj în care anunța că l-a arestat "pe presupusul lider al bandei" în gara din Rimini. "Încerca să se facă nevăzut pe cale feroviară", a adăugat poliția italiană.
Presa din peninsulă l-a identificat pe bărbat drept Guerlin Butungo, din Congo, în vârstă de 20 de ani.

Alți doi suspecți, doi frați din Maroc de 15 și 16 ani, s-au predat sâmbătă. Ei erau în evidența poliției, pentru delicte precum tâlhărie și trafic de droguri. Cei doi au ajutat poliția să-i aresteze pe ceilalți indivizi implicați, între care un nigerian de 17 ani prins sâmbătă, a relatat presa italiană.

Cei doi frați marocani "nu mai puteau purta povara (...) acțiunilor lor dramatice și violente", a declarat presei șeful poliției din Rimini, Maurizio Improta.

După mărturiile victimelor, atacurile într-una dintre cele mai populare stațiuni din Italia de la Marea Adriatică au fost puse imediat pe seama străinilor, alimentând furia populară și sentimentele antiimigrație.

Statistici realizate de un institut de cercetare socială care relevau că aproximativ 40% din violurile din Italia sunt comise de străini — care reprezintă mai puțin de 10% din populația țării — au fost citate des de presă.

Liderul partidului de extremă dreapta Liga Nordului, Matteo Salvini, a sugerat pe Facebook ca, dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții să fie castrați chimic și repatriați cu forța.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”