Patru medalii și locul 3 în Europa pentru lotul feminin de matematică al României

Patru medalii și locul 3 în Europa pentru lotul feminin de matematică al României

Echipa României a obținut patru medalii (două de aur, una de argint și una de bronz) la cea de-a patra ediție a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete, care s-a desfășurat în perioada 14 - 20 aprilie, la Minsk, fiind plasată pe locul 3 în clasamentul pe medalii din 23 de țări europene și 7 țări invitate. "Echipa țării noastre a fost compusă din patru eleve de la Liceul Internațional de Informatică din Capitală. Simona Diaconu  (clasa a XII-a) și Ioana Teodorescu (clasa a X-a) au cucerit medalii de aur, Marina Romina Ivan (clasa a XII-a)— medalie de argint, iar Raluca Cobzaru (clasa a XI-a)— medalie de bronz.  Simona Diaconu este la a patra participare la această competiție, fiind medaliată de fiecare dată cu aur, iar Marina Romina Ivan la a doua, rezultatele sale constând într-o medalie de bronz anul trecut și o medalie de argint anul acesta. Lotul României a fost însoțit de profesorii coordonatori Csapo Hajnalka și Mihai Bălună", precizează un comunicat de presă al Ministerului Educației remis luni AGERPRES.

Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete este un concurs internațional similar ca structură cu Olimpiada Internațională de Matematică (două probe scrise susținute în două zile consecutive).

Conform regulamentului competiției, o echipă este formată din 4 eleve.

Edițiile precedente au avut loc în Marea Britanie (2012), Luxemburg (2013) și Turcia (2014), rezultatele elevilor români incluzând de fiecare dată 4 medalii: o medalie de aur și trei de argint în 2012, o medalie de aur, două de argint și una de bronz în 2013 și două medalii de aur, o medalie de argint și una de bronz în 2014 și 2015. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri