Patru copii cu vârste între un an şi patru ani, abandonaţi pe o stradă din Timişoara. Mama copiilor susţine că a fost ”fermecată”

Patru copii cu vârste între un an şi patru ani, abandonaţi pe o stradă din Timişoara. Mama copiilor susţine că a fost ”fermecată”

Patru copii cu vârste între unu şi patru ani au fost abandonaţi pe o stradă din Timişoara, ei fiind găsiţi de către un trecător care a anunţat Poliţia şi Ambulanţa, astfel că micuţii au fost duşi la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu". Mama celor patru copii a fost identificată de poliţişti şi dusă la Direcţia pentru Protecţia Copilului, femeia susţinând că a fost "fermecată" şi că nu îşi aminteşte cum şi-a lăsat copiii.

Patru copii cu vârste între un an şi patru ani, abandonaţi pe o stradă din Timişoara (Imagine: Tibi Bologh/Arhiva Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat că în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01.00, un trecător a sunat la 112 pentru a anunţa că a găsit pe stradă patru copii.

"Bărbatul care a sunat la 112 a anunţat că a auzit plânsete de copii. La faţa locului au ajuns echipaje de Poliţie şi Ambulanţă. Copiii au fost preluaţi şi duşi la Spitalul de Copii. Ei nu au urme de violenţă pe corp", a afirmat Mirela Drăghicioiu.

Potrivit acesteia, copiii, care se află acum la spital, au vârste cuprinse între un an şi patru ani şi au fost găsiţi pe Splaiul Tudor Vladimirescu, în apropierea centrului oraşului. În locul unde au fost abandonaţi au mai fost găsite un scutec, o haină şi o sticlă cu suc.

Conform medicilor, copiii au stat mai multe ore în acel loc, pe stradă, şi le era frig, temperatura fiind de 10-12 grade Celsius.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Timiş, Smaranda Marcu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că mama celor patru copii abandonaţi pe o stradă din Timişoara se află la sediul instituţiei şi dă explicaţii pentru faptele sale.

"A spus că a fost fermecată de o persoană şi că atunci când s-a trezit era pe altă stradă, singură. Se va institui o măsură de protecţie în cazul copiilor şi vor fi daţi în îngrijire unui asistent maternal. Se va discuta şi cu Direcţia din Sibiu, de unde provine femeia, să fie transferaţi acolo", a explicat Smaranda Marcu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat că mama copiilor riscă închisoare de la şase luni la trei ani sau amendă.

"A fost gasită mama copiilor abandonaţi şi dusă la Direcţia pentru Protecţia Copilului, ea urmând să fie audiată şi de poliţişti. Este vorba de o tânără de 31 de ani din judeţul Sibiu. Facem cercetări în dosarul penal pentru abandon în familie. Femeia riscă de la şase luni la trei ani de închisoare sau amendă pentru faptele sale, potrivit legii", a declarat Mirela Drăghicioiu.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...