Patru civili ucişi într-un bombardament rusesc asupra unui centru medical din Harkov

Patru civili ucişi într-un bombardament rusesc asupra unui centru medical din Harkov

Un bombardament rusesc asupra unui centru medical din Harkov, în estul Ucrainei, s-a soldat cu patru morţi şi cel puţin trei răniţi, a anunţat vineri poliţia regională din acest oraş, al doilea ca mărime al ţării, citată de AFP.

"Şapte civili au fost răniţi, dintre care patru au sucombat din cauza rănilor, în urma unui bombardament efectuat cu lansatoare de rachete multiple", a indicat poliţia pe contul său Telegram, precizând că lovitura a avut loc "în jurul orei 05:45 GMT" asupra unui "centru medical" din sudul oraşului Harkov.

Poliţia regională a precizat că un "centru de ajutor umanitar" se află nu departe de acest centru medical, unde "nu există instalaţii militare în proximitate", potrivit acesteia.

Harkov, cu o populaţie de aproape 1,5 milioane de locuitori înainte de război, este situat la 40 km de frontiera rusă.

Oraşul este scena unor lupte violente încă de la începutul invaziei ruse în urmă cu o lună, dar rămâne în acest stadiu sub controlul forţelor ucrainene.


"Ieşisem să cumpăr pâine", a mărturisit pentru AFP Mikola Hladkii, 71 de ani, sergent în rezervă. "Am auzit explozii şi când m-am întors am văzut patru corpuri întinse şi câteva persoane care plângeau alături de ele".

"Este evident că inamicul vrea să semene panică şi să împiedice distribuirea de ajutoare umanitare", a declarat pe Telegram guvernatorul regional, Oleg Sinegubov.

"Anchetatorii lucrează la faţa locului", a indicat poliţia, precizând că "adună toate probele materiale necesare pentru a-i trimite pe autorii acestui atac în faţa justiţiei".

Ogiva utilizată - o bombă cu fragmentare, potrivit mai multor locuitori - zăcea vineri dimineaţă pe un petic de gazon distrus.

Mai multe bombardamente au avut loc vineri dimineaţă la Harkov, dintre care trei au provocat incendii violente, în special în estul oraşului, potrivit AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”