Patronatele din turism vor să combată evaziunea din restaurante şi baruri cu modelul grecesc: clienţii care nu primesc bon fiscal vor pleca fără să achite nota

Patronatele din turism vor să combată evaziunea din restaurante şi baruri cu modelul grecesc: clienţii care nu primesc bon fiscal vor pleca fără să achite nota

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) şi Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) au propus recent o listă cu 25 de puncte Departamentului pentru IMM şi Turism şi Autorităţii Naţionale pentru Turism, măsurile având ca scop redresarea turismului românesc.

Una dintre măsuri vizează, după modelul grecesc, introducerea posibilităţii ca clienţii care nu primesc bon fiscal în unităţile de alimentaţie publică să nu plătească nota.

„În acest fel, personalul de servire va fi determinat să emită nota de plată fiscalizată, sub sancţiunea de a nu primi banii de la client. Toate sumele astfel încasate vor fi fiscalizate, ceea ce va aduce bugetului de stat TVA, impozit pe profit şi alte taxe“, a declarat Lucia Morariu, preşedintele ANAT, potrivit Mediafax.

Patronatele din turism au calculat că sumele care ar fi astfel atrase la bugetul de stat, suplimentar faţă de situaţia prezentă, ar putea constitui resursa necesară aplicării scăderii cotei de TVA de la 24% la 9% la alimentaţia publică, măsură îndelung solicitată de industrie.

Patronatele mai au cerut, printre altele, scutirea de impozitul de 16% pentru profitul reinvestit de către structurile de primire turistică şi agenţiile de turism, şi clarificarea procedurilor şi regulilor necesare pentru a dovedi perioada de funcţionare de minim şase luni în staţiunile cu activitate sezonieră, în vederea obţinerii scutirii de 50% pentru taxele şi impozitele pe teren şi clădire.

O altă solicitare este stabilirea unui program de promovare care să susţină turismul medical în România şi elaborarea în regim de urgenţă a unei broşuri dedicate.

Trecerea bacşişului pe nota de plată, cred patronatele, ar da posibilitatea angajatorului să cunoască atât nivelul veniturilor reale obţinut de angajatul care serveşte, cât şi calităţile personale ale acestuia în procesul de servire a consumatorului, ştiut fiind că aceia care primesc bacşiş mai mare sunt vânzători mai buni şi trebuie recompensaţi şi de angajator prin stimulente.


Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”