Patricia Țig, rezultat colosal la US Open: Prima victorie pe tabloul unui Grand Slam după 3 ani!

Patricia Țig, rezultat colosal la US Open: Prima victorie pe tabloul unui Grand Slam după 3 ani!

Cu cinci jucătoare pe tabloul principal de la US Open 2023, România are, deocamdată, un bilanț pozitiv, când trei dintre fetele noastre au și jucat deja în turul I. Exceptând marea dezamăgire furnizată de Irina Begu, despre care Adevărul a scris aici, Sorana Cîrstea (33 de ani, 30 WTA) și Patricia Țig (29 de ani, 700 WTA) sunt deja în turul II.

Patricia Țig, o surpriză plăcută la US Open. FOTO: Arhiva Adevărul

Patricia Țig, o surpriză plăcută la US Open. FOTO: Arhiva Adevărul

Dacă „Sori“ și-a câștigat locul în a doua rundă, după o victorie obținută în noaptea de luni spre marți și, oricum, clasamentul o obligă la un parcurs bun la New York, în schimb, așteptările au fost mici în ceea ce o privește pe Patricia Țig. Pe lângă faptul că a ajuns pe tabloul principal, nu datorită locului actual ocupat în ierarhia mondială, ci profitând de clasamentul ei protejat (locul 65 WTA), „Patty“ s-a și prezentat la New York într-o formă sportivă foarte slabă. Dovadă și faptul că avea trei înfrângeri succesive, fără set câștigat! De fapt, până marți seară, ultimul ei succes data din... 13 iulie! Pe zgura de la Bacău, la o întrecere mică, de categoria W15, într-un meci cu Iulia Andreea Ionescu (1.386 WTA).

Având în vedere această situație, mulți au crezut că Patricia va juca în turul I de la US Open doar cu gândul la cecul pentru prezența în această fază, în valoare de 81.500 de dolari. Nimic mai departe de adevăr! În meciul cu Rebecca Marino (32 de ani, 104 WTA), românca a jucat admirabil! Și s-a impus după un duel sufocant, dar câștigat în minimum de seturi: 7-6, 7-6, după două ore și17 minute.

De remarcat că, în actul secund, „Patty“ a fost condusă cu 4-2 și 5-3, însă a revenit, a egalat și, ulterior, a trimis partida în tiebreak. Unde a spulberat-o pe a treia jucătoare din Canada în clasamentul mondial, scor 7-1!

Acesta e primul meci câștigat de Țig pe tabloul principal al unui Grand Slam după 2020! Ultima dată, ea ajunsese în turul II, chiar la New York. Apoi, în 2021, a părăsit Australian Open, French Open și Wimbledon după runda inaugurală, iar de la US Open a lipsit. Anul 2022 a fost unul de coșmar pentru Țig care, accidentată, a lipsit de la toate întrecerile majore. În fine, în 2023, ea a prins tabloul la Australian Open, dar a fost învinsă după primul meci. De la French Open și Wimbledon a lipsit din nou, pentru ca acum să bifeze un succes mare, la US Open.

Grație victoriei de marți seară, Patricia și-a asigurat un cec în valoare de 123.000 de dolari. Plus un meci stelar, în turul II, cu a treia jucătoare a lumii, americanca Jessica Pegula (29 de ani). Și mai important însă, în clasamentul live, actualizat în timp real, românca tocmai a înregistrat un salt uriaș, de 253 de locuri, ocupând poziția 447 WTA!

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…