Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia, are COVID-19

Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia, are COVID-19

Patriarhul Kirill al Moscovei, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost testat pozitiv pentru COVID-19, a anunțat vineri serviciul de presă al Bisericii, relatează Reuters.

FOTO: EPA-EFE

FOTO: EPA-EFE

Biserica a precizat că Kirill, în vârstă de 75 de ani, și-a anulat toate călătoriile și evenimentele planificate, deoarece suferă de „simptome severe” care necesită repaus la pat și izolare. Aceasta a precizat că starea sa de sănătate este „satisfăcătoare”.

Sub conducerea lui Kirill, un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin și susținător al războiului din Ucraina, Biserica Ortodoxă Rusă a devenit un jucător politic puternic, susținând orientarea Rusiei către valori sociale conservatoare.

Patriarhul Kirill, liderul spiritual al ortodocșilor ruşi din 2009, şi-a pus biserica în serviciul preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care l-a catalogat drept un „miracol” şi căruia îi împărtăşeşte ambiţiile unei Rusii conservatoare şi dominatoare şi îi susţine ofenisva în Ucraina.

Uniunea Europeană l-a inclus la începutul lunii mai, pe liderul Bisericii Ortodoxe Ruse pe lista celui de-al şaselea pachet de sancţiuni îndreptate împotriva Rusiei. Cu toate acestea, câteva zile mai târziu premierul ungar Viktor Orban a anunţat că guvernul său nu va susţine sancţionarea patriarhului Rusiei, afirmând că problema libertăţii religioase este „sacră şi inviolabilă” în Ungaria.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...