Patriarhul Daniel: Sfinții Apostoli Petru și Pavel mărturisesc jertfelnic dumnezeirea lui Hristos
Sfinții Apostoli Petru și Pavel mărturisesc dumnezeirea lui Hristos, împărtășesc dragostea jertfelnică pentru Mântuitor și au o iubire deosebită față de Biserică, le-a spus patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, credincioșilor prezenți luni la Sfânta Liturghie din Catedrala Patriarhală.
"În primul rând, și Sfântul Apostol Pavel și Sfântul Apostol Petru mărturisesc dumnezeirea lui Hristos. Sfântul Petru a văzut un om și a mărturisit. 'Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeul celui Viu!", iar Hristos Domnul i-a răspuns "Nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu cel din Ceruri". Deci, a văzut pe Iisus din Nazaret și nu a zis 'Tu ești fiul lui Iosif din Nazaret!', ci a spus 'Tu ești Fiul lui Dumnezeu celui Viu'. De aceea, pe baza acestei credințe în dumnezeirea lui Hristos, el a fost considerat ca cel care a exprimat piatra mărturisirii credinței și a zis Mântuitorul: 'Pe această piatră voi zidi Biserica Mea!", a spus patriarhul, la slujba din ziua sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, oficiată împreună cu episcopul-vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.
Întâistătătorul BOR a evidențiat și credința mărturisitoare a Sfântului Apostol Pavel.
"Sfântul Apostol Pavel, de asemenea, mărturisește că Iisus Hristos, pe care nu l-a cunoscut pe pământ, ci pe Hristos din Ceruri, este Dumnezeu Adevărat, este fiul lui Dumnezeul Cel Veșnic, care s-a făcut om, din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor. De aceea, în Epistola către coloseni, Sfântul Apostol Pavel spune: 'Căci întru el, în Hristos, locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii. Iar în Epistola I către Timotei spune: 'Cu adevărat mare este taina dreptei credințe. Dumnezeu s-a arătat în trup, s-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, s-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume și s-a înălțat întru slavă", a explicat patriarhul Daniel.
Înaltul ierarh ortodox a subliniat că a doua mare virtute comună pe care o au acești corifei, sau primii dintre apostoli, este dragostea lor jertfelnică pentru Hristos.
"L-au iubit pe Hristos până la moarte, și-au dăruit viața mărturisind pe Hristos, astfel încât dovada iubirii lor a fost făcută cu prețul vieții lor. Ei nu numai că mărturisesc dumnezeirea Lui, dar simt că Hristos este Mântuitorul, dătătorul Vieții, al Fericirii și Bucuriei Veșnice din Împărăția lui Dumnezeu", a spus patriarhul.
Patriarhul Daniel consideră că acești doi mari apostoli au o iubire deosebită față de Biserică.
"În al treilea rând, acești doi mari apostoli au o iubire deosebită față de Biserică, se luptă pentru unitatea și adevărul Bisericii, îndură o mulțime de suferințe, de bătăi, de persecuții, închisoare, umilințe, foamete, primejdii de tot felul pentru a răspândi în lume Biserica lui Hristos, prin propovăduirea Evangheliei Iubirii Veșnice a lui Hristos pentru oameni", a mai spus patriarhul Daniel.
El a urat ani mulți cu sănătate și bucurie tuturor celor care poartă numele de Petru, Pavel sau derivate.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți împreună în calendarul creștin ortodox, la 29 iunie .
Sfântul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a schimbat cu numele de "Chifa", care înseamnă piatră și pe a cărui mărturisire adevărată a fost zidită Biserica lui Hristos (cephas în aramaică — piatră sau rocă).
Sfântul Apostol Petru a mărturisit public, în Cezareea Philippi, că Iisus este Mesia (Matei 16, 16-17). După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru a fost cel dintâi care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos, Cel răstignit și Înviat (Faptele Sfinților Apostolilor, cap. 2). Sfântul Petru a suferit moartea martirică la Roma.
Sfântul Apostol Pavel se numea înainte Saul, fiind evreu din seminția lui Veniamin, zelos apărător al Legii Vechi și aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale atât printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: în Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia până la Roma.
De aceea, Sfântul Pavel a fost numit "Apostol al Neamurilor". A fost martirizat la Roma, prin decapitare, în aceeași zi cu Sfântul Apostol Petru, în 29 iunie 67. AGERPRES