Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii se referă în mod special la Maica Domnului

Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii se referă în mod special la Maica Domnului

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat vineri în predica la Sfânta Liturghie oficiată în ziua sărbătorii "Izvorul Tămăduirii" că acest praznic se referă "în mod special" la Maica Domnului.

"Hristos este Izvorul Tămăduirii, doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. Dar Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii se referă în mod special la Maica Domnului, deoarece ea primeşte de la Hristos, Izvorul Tămăduirilor, doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, binecuvântarea, harul de a vindeca şi ea boli. De aceea o numim şi pe ea Izvorul Tămăduirii, pornind de la faptul că ea a descoperit viitorului împărat Leon cel Mare apa minunată, binecuvântată şi a binevoit ca biserica zidită pe locul izvorului respectiv să fie o binecuvântare pentru credincioşii ortodocşi din toate veacurile", a spus PS Daniel, la Catedrala Patriarhală.

Întâistătătorul BOR a evidenţiat că sărbătoarea "aduce aminte că harul lui Dumnezeu este vindecător".

"Puterea vindecătoare, prin apă, a lui Dumnezeu se vede în multe feluri, dar în mod deosebit prin lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, care este Izvorul Tămăduirii şi în viaţa Bisericii, prin lucrarea Maicii Domnului, prin rugăciunile ei, prin minunile săvârşite cu puterea harului vindecător al lui Hristos şi prin multele vindecări minunate săvârşite de sfinţii lui Dumnezeu. În 'Vieţile sfinţilor' se arată multe vindecări de bolnavi de oameni suferinzi. Noi în Biserică simţim că harul lui Hristos nu este numai luminător al sufletelor, ci şi vindecător al bolilor sufleteşti şi trupeşti. Şi asta se face în mod deosebit prin Sfintele taine, nu numai prin minuni săvârşite de sfinţi", a arătat Patriarhul.

Preafericitul Părinte a urat tuturor bucurie, pace şi mult ajutor de la Dumnezeu.

"Să ne-ajute Bunul Dumnezeu să simţim iubirea milostivă a lui Hristos cel înviat din morţi, iubirea milostivă a Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor. (...) Vă dorim tuturor ca această Săptămână Luminată să fie bucurie, pace şi mult ajutor de la Dumnezeu pentru dumneavoastră şi pentru toţi cei dragi", a transmis Patriarhul Daniel.

Patriarhul Daniel a săvârşit apoi Slujba de Sfinţire a Apei (Agheasma Mică) din cele trei butoaie de 500 de litri fiecare, aflate în pridvorul bisericii, la finalul ceremoniei diaconii, paracliserii şi voluntarii Catedralei Patriarhale ajutând la umplerea cu Agheasmă a sticlelor personale ale credincioşilor şi la distribuirea acestora.

Izvorul Tămăduirii este o mare sărbătoarea închinată Maicii Domnului. Nu are dată fixe, fiind trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată.

Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare.

Împăratul Leon, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit glas Maicii Domnului care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului.

Această sărbătoare închinată Maicii Domnului aminteşte, totodată, şi de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde şi de vindecare.

În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Agheasma mică.

Totodată, în această zi se dă cinstire şi Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu, aflată la câţiva kilometri de Ploieşti. Potrivit www.manastireaghighiu.ro, icoana datează din secolul al XVI-lea şi a fost adusă şi dăruită aşezământului de la Ghighiu de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, la 25 februarie 1958.

Ierarhul sirian, aflat într-o vizită în România, în calitate de reprezentant al Patriarhiei Apostolice din Antiohia, a dăruit patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian, o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani şi vestită prin minunile ei. Patriarhul a hotărât ca această sfântă icoană să fie aşezată în Mănăstirea Ghighiu. Drept aceea, episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, însoţit de episcop-vicar al Patriarhiei, Teoctist Botoşăneanul (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 1986-2007), a făcut o vizită la Mănăstirea Ghighiu, unde a depus darul de mare preţ. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”