Patriarhul Daniel: Postul Adormirii Maicii Domnului este un prilej de bucurie și evlavie
Postul Adormirii Maicii Domnului este prilej de bucurie și evlavie, consideră patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
"Postul Adormirii Maicii Domnului este un post al bucuriei, al evlaviei noastre față de Maica Domnului, deoarece în această perioadă se citesc Paraclisele Maicii Domnului și se fac pelerinaje la bisericile închinate Maicii Domnului. De asemenea, se intensifică rugăciunile către Maica Domnului, cerându-i ca să ne ocrotească, să ne păzească de tot răul, de toate necazurile și în mod deosebit să ne ajute să sporim în dragostea față de Hristos, față de Biserică și de toți sfinții lui Dumnezeu", a spus patriarhul, citat de basilica.ro.
Marți, 1 august, începe Postul Adormirii Maicii Domnului, perioadă ce aduce aminte credincioșilor atât de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare, cât și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.
În această perioadă de două săptămâni, Biserica recomandă credincioșilor înfrânarea și îi îndeamnă la rugăciune și fapte bune.
Momentul Adormirii Fecioarei Maria nu este consemnat în Sfânta Scriptură, dar mărturia lăsată de Dionisie Areopagitul lămurește faptul că Fecioarei Maria i-a fost descoperit momentul morții — adormirii sale, iar Apostolii care erau în diferite țări spre a împlini misiunea de propovăduire au fost aduși pe nori la sicriul Maicii și au săvârșit rugăciuni și cântări până în momentul îngropării ei în satul Ghetsimani.
Încă din primele secole, postul acesta nu se ținea peste tot în același timp și în același fel. Creștinii din Antiohia posteau doar o singură zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului. În partea Constantinopolului se postea doar patru zile. Doar creștinii din Ierusalim posteau opt zile. Această situație a făcut ca Biserica să ia atitudine asupra stabilității acestui post. În anul 1166, la Constantinopol a avut loc întrunirea unui sinod prezidat de Patriarhul locului respectiv, Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât ca postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, mai precizează basilica.ro.
AGERPRES