Patriarhul Daniel: Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă în România, va ajunge şi în Ucraina, Republica Moldova şi Cehia
Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă sâmbătă seara în ţară de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, va ajunge şi în Ucraina, Republica Moldova şi Cehia.
"Pandemia nu a putut întrerupe această iubire milostivă a lui Hristos pentru noi. Ne bucurăm că această lumină acum se răspândeşte în toată ţara, dar şi în ţările vecine. Va ajunge şi în Republica Moldova, şi în Ucraina, prin Suceava, şi în Cehia, printr-o delegaţie care vine să ia lumina aceasta din Satu Mare, din Nordul României. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca această lumină să fie purtată în sufletele noastre cu evlavie şi cu bucurie şi să o răspândim în jurul nostru prin cuvinte de încurajare, prin fapte de ajutorare, mai ales faţă de cei care sunt trişti, faţă de cei care sunt pribegi sau refugiaţi din Ucraina şi, desigur, să ducem în sufletele şi în casele noastre lumina lui Hristos", a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la procesiunea primirii Sfintei Lumini, în Catedrala Patriarhală.
Alături de Patriarhul BOR la primirea Luminii Sfinte de la Ierusalim au fost prezenţi episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, şi episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul.
Adusă sâmbătă seara în ţară de către Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Sfânta Lumină a fost oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la aeroport, iar Centrele eparhiale, prin protopopiate, o vor distribui fiecărei parohii. Aceasta va fi împărţită credincioşilor, la miezul nopţii, la slujba Învierii.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de PF Daniel în anul 2009.
Sfânta Lumină s-a pogorât sâmbătă, în jurul orei 14,30, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. AGERPRES