Patinaj artistic: Kamila Valieva, suspendată patru ani pentru dopaj

Patinaj artistic: Kamila Valieva, suspendată patru ani pentru dopaj

Tânăra patinatoare rusă Kamila Valieva, al cărei test pozitiv pentru o substanţă interzisă a declanşat un uriaş scandal în timpul Jocurilor Olimpice 2022 de la Beijing, a fost condamnată la patru ani de suspendare începând cu 25 decembrie 2021, a anunţat luni Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), informează AFP.

Kamila Valieva

Kamila Valieva

Kamila Valieva, în vârstă acum de 17 ani, pe care agenţia rusă antidoping decisese iniţial să nu o sancţioneze pe motiv că nu a comis "nicio greşeală sau neglijenţă", este descalificată retroactiv pentru toată această perioadă, a adăugat TAS.

Valieva a fost testată pozitiv la trimetazidină, o substanţă interzisă, cu ocazia unui control efectuat în decembrie 2021, în timpul campionatelor naţionale ale Rusiei, dar rezultatul a fost făcut cunoscut doar pe 8 februarie, la o zi după ce adolescenta a ajutat echipa Rusiei să cucerească aurul la Jocurile Olimpice de la Beijing.

În apărarea sa, Valieva a spus că testul pozitiv a fost rezultatul unei contaminări accidentale, în condiţiile în care bunicul ei, care o ducea în fiecare zi la antrenamente, urma la momentul respectiv un tratament cu trimetazidină, substanţă depistată într-o concentraţie mică în eşantioanele patinatoarei.

Valieva avea 15 ani în 2022 şi, ţinând cont de vârsta sa, ar fi trebuit să beneficieze de confidenţialitate totală, conform regulilor Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA). Însă faptul că rezultatul pozitiv a fost dezvăluit chiar în timpul Jocurilor Olimpice şi după victoria sa în concursul pe echipe, în care a reuşit prima săritură cvadruplă din istoria JO, a dat acestui caz o amploare deosebită.

În timpul Jocurilor de la Beijing, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a decis să nu atribuie medalii pentru concursul de patinaj artistic pe echipe până când cazul Valieva nu va fi rezolvat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...