Paszkany şi Mureşan, foşti conducători ai CFR Cluj, judecaţi pentru delapidarea clubului

Paszkany şi Mureşan, foşti conducători ai CFR Cluj, judecaţi pentru delapidarea clubului

În 2016, DIICOT a anunţat finalizarea rechizitoriului în care Arpad Paszkany, Iuliu Mureşan erau acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, iar joi a avut loc primul termen al procesului, scrie ProSport.

Tot în 2016, DIICOT a făcut nu mai puţin de 20 de percheziţii lalocaţii situate în Bucureşti şi Cluj Napoca privind sustragerea unor sume uriaşe de bani de la clubul CFR Cluj, cel care era patronat la acea perioadă de Arpad Paszkany şi era condus de preşedintele Iuliu Mureşan.

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au admis cererea de abţinere formulată de către judecătoarea Teodora Loredana Ivaşcu, care a arătat că se află în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. f C.pr.pen şi astfel cauza a fost trimisă pentru o nouă repartizare aleatorie, arată Bzc.ro.

Acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat

Conform comunicatului emis de DIICOT în 2016, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciu Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor Paszkany Arpad – Zoltan, la acea dată acţionar majoritar la CFR Cluj, şi Mureşan Iuliu – Paul, fost preşedinte al clubului CFR Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată.

Paszkany s-a retras din fotbal de mai multă vreme, în timp ce Mureşan a fost administrator special al clubului Dinamo, până la începutul acestui sezon.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…