Pasagerii clandestini descoperiţi într-un container, în portul britanic Tilbury, sunt sikhi originari din Afganistan

Pasagerii clandestini descoperiţi într-un container, în portul britanic Tilbury, sunt sikhi originari din Afganistan

Potrivit informaţiilor date publicităţii de Poliţia din Essex, imigranţii sunt sikhi, adepţi ai unei secte hinduse cu influenţe islamice, originari din Afganistan. Din rândul acestora, deshidratarea şi hipotermia au cauzat moartea unui bărbat, ceilalţi fiind transportaţi de urgenţă la spitalele din apropiere. 13 persoane au fost eliberate, duminică, din spital, şi se află deja în custodia Poliţiei de Frontieră.

„Am înţeles că provin din Afganistan şi sunt adepţi ai sikhismului”, a declarat Trevor Roe, chestorul Poliţiei din Essex, informează BBC. „Ne-au ajutat mult reprezentanţii comunităţii sikh din zona Tilbury ca să putem asigura acestor oameni, care au trecut printr-un chin groaznic, necesităţile de bază în conformitate cu religia lor”, a adăugat Trevor Roe.

Descoperirea pasagerilor clandestini a fost făcută sâmbătă dimineaţa , atunci când vaporul, aparţinând companiei P&O şi sosit în port din Zeerbrugge, Belgia, a fost descărcat. Angajaţii docului au auzit ţipetele imigranţilor închişi într-unul dintre containere. Potrivit lui Roe, la bordul navei se aflau 50 de containere, iar căutările continuă pentru a stabili dacă se aflau şi alte persoane în ele. Autorităţile britanice colaborează cu cele belgiene în cadrul anchetei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”