Parlamentul ungar a acordat puteri sporite armatei pentru a opri imigranții ilegali
Parlamentul ungar a adoptat luni o lege care oferă puteri sporite poliției și armatei pentru a opri valul de imigranți ce trec ilegal granițele Ungariei, cea mai importantă prevedere fiind permisiunea de a deschide focul în anumite circumstanțe, cu condiția ca tirurile să nu fie 'mortale', relatează AFP.
Actul normativ — ce completează legislația în vigoare de pe 15 septembrie pentru combaterea imigrației ilegale — menționează posibilitatea ca armata să fie desfășurată masiv la granițe și o autorizează să efectueze controale de identitate și să aresteze imigranții clandestini. La rândul ei, poliția este autorizată să percheziționeze orice domiciliu privat dacă există suspiciunea că acolo s-ar ascunde imigranți.
Dispozițiile noii legi se aplică în zonele unde a fost declarată starea de criză ca urmare a valului de imigranți ilegali, măsură declarată în șase departamente limitrofe cu Serbia, Croația, Slovenia și Austria.
Legea a fost sprijinită și de partidul naționalist Jobbik, care a cerut chiar adoptarea unor măsuri mai severe împotriva imigranților ilegali, de la începutul anului peste 225.000 de migranți proveniți în special din țările Orientului Mijlociu traversând granița ungară.
Înaintea votării actului normativ, premierul Viktor Orban a avut o intervenție în fața legislativului , el avertizând că 'Ungaria și toată Europa sunt în pericol' din cauza imigranților ilegali care 'ne inundă, ne bat la ușă și o împing peste noi'. El a acuzat totodată Uniunea Europeană că prin politica sa 'obtuză' și lipsa de reacție în fața acestui aflux migrator nu face decât să încurajeze și mai mulți astfel de imigranți să pornească spre Europa.
'Europa nu doar și-a deschis ușile, ea a lansat invitații', a punctat șeful executivului ungar. El a adăugat că ridicarea unui gard de sârmă ghimpată la granița cu Serbia era singura soluție pentru oprirea valului de imigranți ilegali și faptul că aceștia nu mai pot acum trece respectivul sector de frontieră arată că a fost o decizie bună, astfel că a îndemnat și alte state să procedeze la fel. AGERPRES