Parlamentul Republicii Moldova a instituit starea de urgenţă în sectorul energetic

Parlamentul Republicii Moldova a instituit starea de urgenţă în sectorul energetic

Parlamentul Republicii Moldova a instituit joi starea de urgenţă în sectorul energetic, transmite Radio Chişinău.

Măsura va fi în vigoare timp de 60 de zile, din cauza riscului ca Gazprom să suspende livrarea de gaze.

Compania rusă a solicitat plata în avans şi nu a a ajuns la un compromis cu Moldovagaz, care nu dispune de toate resursele financiare necesare. În aceste condiţii, Gazprom a avertizat că va sista livrarea gazelor naturale către Republica Moldova din 21 ianuarie.

Vicepremierul Andrei Spînu precizase miercuri că Republica Moldova şi-a onorat plăţile curente pe toate lunile şi va achita gazele consumate inclusiv pentru primele zece zile ale lunii ianuarie şi va achita până joi 38 de milioane de dolari, dar suma totală de plată este de 63 de milioane.

Premierul Natalia Gavriliţa, care a explicat solicitarea guvernului de a se declara starea de urgenţă, a precizat că este pentru prima dată când Gazprom face uz de prevederea contractuală privind avansul, deşi aceasta era în vigoare de mai mulţi ani.

Potrivit hotărârii parlamentului, pe perioada stării de urgenţă Comisia Naţională pentru Situaţii Excepţionale are prerogative suplimentare şi poate dispune raţionalizarea consumului de gaze şi de alte resurse energetice; de asemenea, poate institui instrumente rapide de colectare a plăţilor de la consumatori, poate decide un regim special de achiziţionare a gazelor naturale în regim rapid, iar în caz de necesitate poate aloca mijloace financiare volumelor de gaz necesare.

Starea de urgenţă din cauza deficitului de gaze a mai fost declarată în Republica Moldova şi toamna trecută, când contractul cu Gazprom nu fusese prelungit, iar concernul rus a redus livrările.

Preţul gazelor practicat de Gazprom pentru Republica Moldova a crescut în contextul evoluţiilor de pe pieţele internaţionale. Potrivit Radio Chişinău, unii experţi şi politicieni susţin însă că unele condiţii din contract sunt motivate politic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor